Roman, Neamț
Căutare site

Curent electric în cartierele noi ale comunei Tămăşeni

Acesta este unul dintre proiectele pe care autorităţile le au în vedere pentru anul 2014. Finalizarea proiectului de canalizare şi achiziţionarea unui sistem de supraveghere video în sate reprezintă alte două investiţii importante pentru comună.

Continuarea lucrărilor de execuţie la proiectul de canalizare este unul dintre principalele obiective ale comunei Tămăşeni pentru anul 2014.

„Potrivit proiectului, avem de montat zece kilometri de reţea de canalizare. Anul trecut au fost realizate staţia de epurare şi cinci kilometri de reţea. Anul acesta trebuie să finalizăm acest proiect”, a spus Ironim Andrici (foto), primarul comunei Tămăşeni.

Trei cartiere din comună – Lungu Vântului, Borcana şi Livada – au fost extinse cu 100 de case, obligând Consiliul Local să extindă intravilanul. Nu şi reţeaua de curent electric, deşi autorităţile locale au făcut numeroase demersuri.

„Demersurile noastre la Consiliul Judeţean şi la Guvern pentru extinderea reţelei de curent electric nu au avut niciun rezultat. Sunt peste 100 de vile şi case noi care nu au curent electric de mai bine de cinci ani. Criza financiară ne-a împiedicat să facem această lucrare cu fondurile de la bugetul local. Dacă bugetul ne va permite în acest an, familiile care locuiesc în aceste cartiere nu vor mai sta pe întuneric”, a explicat primarul comunei Tămăşeni.

După ce, anul trecut, asfaltarea drumului comunal DC 178, care face legătura între Tămăşeni şi Sagna, în distanţă de 2,5 kilometri, a fost finalizată, autorităţile locale îşi pun speranţa într-un proiect depus anul trecut prin Grupul de Acţiune Locală „Valea Siretului”.

„Proiectul de modernizare a drumului comunal DC 178, în valoare de 500.000 de euro, a fost implementat pentru că drumul Tămăşeni – Luţca a avut de suferit de pe urma inundaţiilor. Prin acest nou proiect, vom moderniza un kilometru de drum în centrul satului Tămăşeni. Proiectul este depus, sperăm ca, în acest an, să obţinem finanţarea, pentru a putea începe lucrările de execuţie”, a spus primarul Andrici.

Administraţia publică locală are în vedere continuarea lucrărilor la sala de sport din Adjudeni. Investiţia face parte dintr-un proiect de construcţie a unui campus şcolar.

„Lucrările la acest proiect au început în anul 2008, cu construcţia sălii de sport, dar au fost abandonate după ce a venit criza. Avem promisiuni că vom primi finanţare doar pentru construcţia sălii de sport, necesară şcolilor din comună”, a spus primarul comunei Tămăşeni.

În acest an, în noul dispensar uman din satul Adjudeni, inaugurat anul trecut, vor funcţiona, pe lângă cabinetele de medicină generală, o farmacie şi un cabinet stomatologic, în această perioadă organizându-se licitaţii pentru spaţiile în care acestea vor funcţiona.

O altă investiţie pe care autorităţile locale o au în plan este achiziţionarea unui sistem de supraveghere video în sate.

„Prin acest sistem, vrem să stopăm furturile din locuinţe. Multe dintre case sunt utilate cu aparatură electrocasnică, dar, nefiind locuite, ele devin ţinta celor certaţi cu legea. Acest sistem va costa 200.000 de lei şi va fi montat în ambele sate componente ale comunei – Adjudeni şi Tămăşeni”, a explicat primarul Andrici.

Comentarii 0

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.