Roman, Neamț
Căutare site

Cumpărând un produs hand made poţi bucura un copil

Asociaţia de Sprijin a Copiilor cu Handicap Fizic organizează expoziţii cu vânzare în şcolile şi grădiniţele din oraş.

Începând de luni, 31 martie, Școala „Calistrat Hogaş” găzduieşte, timp de patru zile, expoziţia cu vânzare de produse decorative realizate de părinţii copiiilor membri ai Asociaţiei de Sprijin a Copiilor cu Handicap Fizic din România, filiala Roman. Sunt oferite spre vânzare lumânări decorative şi lumânări parfumate realizate de părinţii şi copiii membri ai asociaţiei. Expoziţia de la „Calistrat Hogaş” este doar prima dintr-un proiect de lungă durată, în care sunt incluse aproape toate şcolile şi grădiniţele din oraş, următoarea locaţie fiind Grădiniţa cu program prelungit nr. 3.

aschfr02„Cele mai multe dintre unităţile şcolare pe care le-am contactat s-au alăturat proiectului nostru. Dorim ca, în acest fel, să sprijinim integrarea copiilor cu handicap fizic, să încurajăm socializarea şi solidarizarea tuturor membrilor comunităţii, care pentru noi reprezintă obiective foarte importante. Poate sunt produse mai frumoase sau mai bine realizate decât cele pe care le oferim noi spre vânzare, dar necesităţile cu care se confruntă asociaţia noastră sunt foarte mari, iar o mână întinsă la nevoie, un produs cumpărat sau implicarea alături de noi în acţiunile pe care le promovăm reprezintă pentru noi un real sprijin şi o mare bucurie”, a spus preşedinta asociaţiei, Elena Damian.

Banii care vor fi adunaţi din vânzarea produselor vor fi folosiţi pentru organizarea unei excursii pentru copiii membri ai asociaţiei şi pentru cadourile care vor fi împărţite cu prilejul tradiţionalei serbări de 1 Iunie.

Comentarii 0

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.