Roman, Neamț
Căutare site

Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni

Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni

Prognoza Administrației Naționale de Meteorologie pentru perioada 27 mai – 9 iunie, publicată luni, arată că, în Moldova, în primele zile din interval, valorile termice se vor situa în jurul normelor caracteristice perioadei, cu medii ale maximelor de 22 de grade și ale minimelor în jurul a 11 grade. Din 1 iunie vremea va intra într-un proces de încălzire, astfel încât va deveni călduroasă în cea mai mare parte a regiunii și se va menține așa, doar cu mici variații, inclusiv în a doua săptămână de prognoză. În medie, regimul termic diurn va fi de 30 – 32 de grade, iar cel nocturn de 14 – 16 grade. Probabilitatea pentru ploi locale va fi mai ridicată între 29 și 31 mai, iar în restul intervalului regimul pluviometric va fi deficitar

În Dobrogea, în prima săptămână a intervalului, valorile termice vor crește treptat, de la temperaturi maxime de 19 – 20 de grade, până în jurul a 28 de grade și minime de la 10 – 11 grade până spre 16 grade. Până spre finalul intervalului vor mai fi mici variații, însă temperaturile maxime se vor situa în general între 27 și 30 de grade, caracterizând o vreme caldă pentru acea perioadă la nivelul întregii regiuni, iar cele minime vor fi în jurul a 17 grade. Probabilitatea pentru ploi va fi mai ridicată la începutul și spre sfârșitul intervalului.

La munte, regimul termic nu va avea variații notabile în primele zile de prognoză, dar va înregistra un proces de creștere din data de 1 iunie, astfel că, spre sfârșitul acestei săptămâni vremea va fi mai caldă decât în mod caracteristic datei și ulterior se va mai răci doar ușor. Maximele vor fi în medie de la 12 spre 20 de grade, iar minimele între 4 și 12 grade. Instabilitatea atmosferică va fi accentuată și se va manifesta pe arii mai extinse îndeosebi între 28 mai și 1 iunie.

Comentarii 0

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.