Direcția de Sănătate Publică Neamț a anunțat miercuri, 7 decembrie, reorganizarea centrelor de permanență din județul Neamț începând cu luna ianuarie, ca urmare a aplicării prevederilor Ordonanței Guvernului României nr. 17 din 3 august 2022 pentru modificarea și completarea Legii nr. 263/2004 privind asigurarea continuității asistenței medicale primare prin centrele de permanență.
Astfel, începând cu data de 1 ianuarie 2023, în județul Neamț vor funcționa 24 de centre de permanență. Dintre acestea, 11 vor funcționa în mediul urban (Piatra Neamț – 5, Roman – 3, Tîrgu Neamț – 1, Bicaz -1, Roznov – 1) și 13 în mediul rural (în comunele: Horia, Tămășeni, Moldoveni, Oniceni, Poienari, Sagna, Gâdinți, Dămuc, Grințieș, Poiana Teiului, Urecheni, Alexandru cel Bun și Săbăoani).
Începând cu 1 ianuarie 2023 își vor înceta activitatea Centrul de permanență „Episcop Melchisedec” din Roman și Centrul de permanență „Văleni” din Piatra Neamț. Totodată, Centrul de permanență „Gară” din Roman se reorganizează și, începând cu 1 ianuarie 2023, își va desfășura activitatea în localitatea Săbăoani, iar Centrul de permanență „Speranța” din Piatra Neamț își va desfășura activitatea, de la aceeași dată, în localitatea Vaduri, comuna Alexandru cel Bun.
Prin Ordonanța Guvernului României nr.17/2022, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 263/2004 privind asigurarea continuității asistenței medicale primare prin centrele de permanență au fost reglementate, printre altele, următoarele: numărul minim de medici și asistenți – echipele medicale au minim 7 medici și 5 asistenți medicali, dar este permisă funcționarea centrelor de permanență cu cel puțin 5 medici/asistenți, acolo unde constituirea unei echipe complete este imposibilă (de exemplu, în zone rurale); criteriile de înființare și desființare a centrelor de permanență; controalele în centrele de permanență; sancțiunile în cazul constatării abaterilor de la normele de funcționare.
Ce servicii oferă centrele de permanență
Conform reprezentanților DSP Neamț, centrele de permanență asigură continuitatea asistenței medicale primare în afara programului de activitate al cabinetului de medicină de familie.
Centrele de permanență au rolul de a asigura accesul pacienților la servicii de asistență medicală indiferent de ora și de zonă, reducerea numărului de solicitări ale serviciului de ambulanță, creșterea capacității de intervenție a acestuia prin deplasările ambulanțelor la cazurile care sunt urgențe reale, evitarea aglomerării structurilor de primiri urgențe ale spitalelor.
Serviciile medicale sunt acordate tuturor persoanelor din teritoriul arondat centrului de permanență, indiferent de statutul de asigurat sau neasigurat al acestora și de medicul de familie la care sunt înscriși și sunt gratuite.
Serviciile medicale pot fi: acordarea asistenţei medicale în afecţiunile acute şi urgenţe medico-chirurgicale, în limitele competenţei medicului de familie şi posibilităţilor tehnice din centrul de permanență; trimiterea către alte specialităţi în vederea internării, în situaţiile care depăşesc competenţele medicului de familie; administrarea medicaţiei necesare tratamentului de urgenţă care se asigură din trusa de urgenţă a centrului de permanenţă sau a cabinetului medical în cazul în care permanenţa se asigură la cabinetul medical.
„Pacienții se pot adresa centrelor de permanență pentru probleme de sănătate frecvente, care nu pun viața în pericol și nu necesită intervenția rapidă a cadrelor medicale de la unitățile de primiri urgențe din spitale. Centrele de permanenţă funcţionează în regim de gardă asigurată în mod obligatoriu de o echipă medicală formată din medic de familie şi asistent medical, în afara programului de activitate al cabinetului de medicină de familie, astfel: în zilele lucrătoare, între orele 15,00 – 8,00 a doua zi, numai după terminarea programului stabilit pentru activitatea curentă a medicilor de familie în cadrul cabinetelor de medicină de familie din zonele arondate; în zilele de sâmbătă, duminică şi sărbători legale, precum şi în zilele declarate libere de către Guvernul României, garda începe de la ora 8,00 şi durează 24 de ore”, mai precizează comunicatul DSP Neamț.
Lista actualizată a centrelor de permanență care vor funcționa de la 1 ianuarie 2023 poate fi consultată mai jos sau pe pagina Direcției de Sănătate Publică Neamț.
Comentarii