Roman, Neamț
Căutare site

Cum să deosebiți carnea de miel de cea de câine

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Neamț atrage atenția că, odată cu apropierea sărbătorilor pascale, consumatorii pot fi înșelați de comercianți, în special de către cei care vând carne de miel.

 

 

Aceștia pot vinde carne de câine în loc de carne de miel, astfel că medicii veterinari trag un semnal de alarmă și insistă asupra unor deosebiri majore între cele două tipuri de carne. Potrivit medicilor veterinari, diferența dintre carnea de miel și cea de câine este că osatura câinelui are configurația corpului și a regiunilor musculare mai lungi, față de cea a mielului. Carcasa de oaie este mai scurtă și mai grosolană, iar la câine carcasa este mai suplă, mai alungită, iar coastele mai lungi. La carcasa de oaie, grăsimea se depune și subcutanat, prezentând un miros specific care, prin fierbere, se accentuează. Oaia are cinci vertebre sacrale, câinele având doar trei. O altă diferență este că osul sacrum la oaie este lung, iar la câine foarte scurt, aproape pătrat, cu fața interioară concavă. Carnea de câine are culoarea roșie-închis, cu un miros specific neplăcut. Fibra musculară este fină, prezentând o consistență moale, iar grăsimea este alb-cenușie, uleioasă și care nu se întărește după răcire.

[sam_ad id=”127″ codes=”true”]

Comentarii 0

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.