Culiță Tărâță se interesează de soarta agricultorilor din Regiunea Nord Est

Culiță Tărâță (foto), președintele Consiliului Județean (CJ) Neamț, a participat la o întâlnire cu fermierii din întreaga zonă a Moldovei.

 

 

Peste 200 de fermieri din toată Moldova s-au reunit, la sfârșitul săptămânii trecute, la Palatul Alexandru Ioan Cuza de la Ruginoasa, Iași, pentru a discuta problemele din domeniu și a se întâlni cu reprezentanți ai autorităților din domeniu. La întâlnire a participat și Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin.
Evenimentul a fost organizat de ABplus Events și  Consiliul Județean Iași, cu sprijinul Direcțiilor Agricole din toate județele Moldovei și al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură.

Întâlnirea marilor fermieri din Moldova este primul eveniment din seria celor organizate sub umbrela AGRALIM. Evenimentele AGRALIM organizate în acest an la Iași reprezintă cele mai importante evenimente dedicate sectorului agricol din Regiunea de Nord-Est și se adresează tuturor categoriilor direct interesate de aceste domenii: antreprenori în agricultură, fermieri cu exploatații zootehnice, fermieri cu exploatații vegetale, ingineri agronomi și zootehniști, medici veterinari, reprezentanți ai instituțiilor publice locale și regionale. Întâlnirea marilor fermieri din Moldova, organizată, pe 6 iunie, la Palatul Alexandru Ioan Cuza de la Ruginoasa, și-a propus să creeze un cadru optim de dialog între toți factorii de decizie din acest sector de activitate (mari fermieri, companii de profil, reprezentanți ai autorităților centrale și locale), care, împreună, au identificat și găsit soluții pentru problemele din agricultura din Regiunea Moldovei. În prima parte a zilei a avut loc o întâlnire consultativă la nivel regional, în care au fost dezbătute principalele probleme ale fermierilor din zona de Nord-Est.

Unul din cei mai mari fermieri din zona de Nord-Est, Culiță Tărâță, președinte al Consiliului Județean Neamț, a adus în discuție problema irigațiilor. Totodată, acesta a venit cu propuneri concrete pentru ministrul Agriculturii. „Eu am propus taxarea inversă la TVA și mă înjurau politicienii la televizor, spuneau că vreau să fac eu evaziune. Acum s-a văzut că e bună. E o problemă cu valorificarea producției, și trebuie făcut ceva. Samsarii se îmbogățesc pentru că tu, ca fermier, ești obligat să vinzi în condiții dezavantajoase”, a susținut Culiță Tărâță. Întâlnirea marilor fermieri de la Ruginoasa a deschis seria evenimentelor care vor fi organizate în acest an pentru agricultorii din zona de Nord-Est. În ultima săptămână din septembrie sunt programate patru manifestări de o importanță majoră pentru zona Moldovei: Târgul pentru fermieri și industrie alimentară AGRALIM (în perioada 26-29 septembrie), Forumul Agricol (26-27 septembrie), Balul Fermierilor (26 septembrie) și Festivalul Naturii (27-29 septembrie).

[sam id=”3″ codes=”true”]


COMENTARII

WORDPRESS: 1
  • raf 6 ani

    intesează gramatica !