În judeţul Neamţ sunt peste 100 de traducători autorizaţi. Activitatea birourilor de traduceri este bazată, în principal, pe traducerea şi legalizarea de documente, dar angajaţii au parte şi de cereri inedite.
În fiecare an, pe 30 septembrie se sărbătoreşte Ziua Internaţională a Traducătorului. Sărbătorită simbolic, de Sfântul Ieronim, traducător „oficial” al Bibliei în secolul III, ziua are menirea de a sublinia importanţa profesiei de traducător şi a multilingvismului, prin promovarea diversităţii lingvistice şi culturale. În judeţul Neamţ sunt acreditaţi mai bine de 100 de traducători, cei mai mulţi specializaţi în limbile franceză şi engleză. Mulţi sunt absolvenţi ai facultăţilor de limbi străine, dar certificatul de traducător poate fi obţinut şi de specialişti formaţi în alte domenii, după promovarea unui examen specific, care să ateste buna cunoaştere a limbii străine pentru care se doreşte acreditarea.
Deschiderea graniţelor, libera circulaţie în spaţiul european, în special, au făcut ca meseria de traducător să devină una din cele mai căutate, dovadă fiind numărul tot mai mare de birouri specializate în traducere deschise în ultimii ani, principala „materie primă” a acestora fiind traducerea şi legalizarea de documente.
„Orice se poate traduce. Cele mai multe traduceri le-am făcut pe documente, certificate de naştere, documente de muncă, scrisori medicale, necesare celor care îşi schimbă domiciliul în altă ţară, care călătoresc în căutare de locuri de muncă sau la studii”, spune Silvia Gherghelaş, traducător autorizat pentru franceză şi engleză. Este absolventă a Facultăţii de Limbi străine din cadrul universităţii ieşene, secţia Limbi moderne aplicate. „La absolvire, aveam şi posibilitatea de a opta pentru o carieră la catedră. Am decis să-mi acord un an de zile pentru a «testa», ca să spun aşa, opţiunile. Am lucrat în Bucureşti, într-un birou de traduceri, cu nişte profesionişti în domeniu, şi am decs că asta îmi place să fac. Pot lucra de acasă, sunt managerul programului meu şi îmi plac provocările pe care le întâmpin ca traducător”, spune Silvia Gherghelaş.
Însă nu doar documentele oficiale ajung pe mâna traducătorilor. În scurta carieră de traducător, a avut parte şi de cereri mai neobişnuite. „Cea mai teribilă încercare a fost traducerea unei rugăciuni. Un preot a venit la mine cu o carte veche de rugăciuni, întrebându-mă dacă pot să o traduc. A fost o provocare deosebită, pentru că sunt termeni mai speciali, pentru care trebuie să identifici cuvântul cel mai apropiat ca sens”, spune Silvia Gherghelaş.
La capitolul inedit se înscrie şi traducerea unei poezii. „Poezia aparţinea unei eleve, care voia o traducere mai curată decât ar fi putut ea realiza, o traducere profesionistă”, spune traducătoarea romaşcană.
Părtaşi la problemele clienţilor
Ana Mara Agape este profesoară de geografie la Colegiul Tehnic „Miron Costin” şi traducător autorizat pentru limba franceză. Certificatul l-a dorit ca o dovadă palpabilă a pasiunii pentru limba franceză, pe care a descoperit-o cu adevărat atunci când s-a apucat de învăţat pentru proba de limbi străine a bacalaureatului. „Ca studentă, am avut parte şi de o bursă de şase luni la Bordeaux, prilej cu care mi-am perfecţionat cunoştinţele. Am susţinut examen de specialitate la Ministerul Culturii şi Cultelor şi sunt traducător autorizat”, spune Ana Maria Agape.
Ca traducător autorizat, a fost chemată la procese desfăşurate în instanţele din zonă, atunci când unul dintre împricinaţi era vorbitor de limba franceză. „Cele mai multe situaţii în care am fost prezentă au fost divorţurile unor familii formate din români şi belgieni. Traducând documentele, fiind de faţă în instanţă, ajungi să participi la dramele prin care trec multe dintre aceste familii. Sunt poveşti impresionante de viaţă, terminate trist, cei mai afectaţi fiind copiii, târâţi nu doar de la un părinte la altul, ci dintr-o ţară în alta, dintr-o cultură în alta”, spune Ana Maria Agape.
Traducerile simultane, cele mai dificile
Piatra de încercare a unui traducător nu o reprezintă traducerea de documente, ci interpretariatul, unde, pe lângă buna cunoaştere a limbii, sunt necesare şi abilităţi de comunicare, cunoştinţe de psihologie şi fler. „«Dacă două părţi nu se înţeleg, interpretul este cel vinovat», îmi spunea, odată, un client elveţian”, îşi aminteşte profesorul de istorie Ovidiu Albert, traducător autorizat pentru limba germană, care a învăţat limba germană în anii de studiu la Universitatea „Julius Maximilian” din Würzburg. După obţinerea certificatelor lingvistice la Universitate şi la Institutul Goethe, în anul 2005 a trecut şi testele lingvistice necesare obţinerii certificatului de traducător la Ministerul Culturii din România.
„Experienţele ca traducător, dar, mai ales, ca interpret sunt din cele mai diverse. Este o meserie frumoasă, pentru că ai posibilitatea să călătoreşti, să cunoşti oameni deosebiţi, să ai parte de experienţe din cele mai nostime. Una dintre acestea s-a petrecut în Germania. În vara anului 2004, am fost contactat de un client german pentru interpretariat în Germania. Discuţia a avut loc seara, iar a doua zi eram la Berlin… Mă aflam într-un restaurant elveţian, cu un grup din România, când, din senin, chelnerul ne-a adus o «cafeluţă» fără ca noi să o fi comandat. Nedumerit, l-am întrebat de ce a făcut asta şi mi-a răspuns că ne-a auzit pe noi vorbind despre asta şi a presupus că asta dorim. În fapt, în Lucerna există o specialitate de cafea locală intitulată «Kafi Luz» şi, evident, pronunţia este asemănătoare”, îşi aminteşte profesorul Ovidiu Albert, care a avut parte, însă, şi de experienţe dificile ca interpret.
„Cele mai grele sunt traducerile simultane, în cadrul unor conferinţe. O experienţă aparte a fost când, la o conferinţă pe teme medicale, desfăşurată la Iaşi, a trebuit să traduc în germană ceea ce spunea referentul în italiană. În fapt, în cabina alăturată exista un traducător din italiană în română, iar eu preluam informaţia şi o traduceam în germană. Evident, există pericolul ca informaţia finală să ajungă distorsionată la destinatar. Dacă vreţi, un fel de «telefonul fără fir». Cele mai plăcute experienţe sunt cele când trebuie să însoţesc grupuri de germani, austrieci, elveţieni, în periplul lor prin judeţ, pentru că pot să combin cunoştinţele de limbă germană cu istoria, pasiunea mea”, mai povesteşte profesorul Ovidiu Albert.
Comentarii