Prima paginăNeamt

Cu fruntea sus în fața „valului schimbării”

Dimensiune text

Zilele directorilor din fruntea serviciilor publice deconcentrate par a fi numărate. Odată cu schimbarea guvernării, dar și cu trecerea alegerilor, actualii șefi de instituții urmează să fie înlocuiți. În timp ce în unele județe „valul schimbării” deja își face simțită prezența, șefii instituțiilor nemțene încă se mențin în funcție, iar puțini dintre ei au auzit – măcar la nivel de zvonuri – cine îi va înlocui. Deocamdată, însă, directorii de instituții spun că pot pleca din funcții cu fruntea sus, pentru că au înregistrat rezultate bune.

 

Ștefan Rusu conduce Direcția Generală a Finanțelor Publice Neamț din februarie 2012, după ce fostul director – Titi Tănase – s-a pensionat. Fostul director executiv adjunct al instituției, director „plin” de cîteva luni, se așteaptă să își păstreze funcția în continuare, dar admite că, atunci cînd vine vorba de decizii politice, orice este posibil.
Nu am auzit nimic despre eventuale schimbări la nivelul conducerii Direcției de Finanțe. Din contră, am primit asigurări că voi rămîne în funcție. Este posibil, însă, orice, fiind vorba despre decizii politice, unde schimbările se fac fără vreo justificare. Ar fi păcat, avînd în vedere că am realizat indicatorii și chiar i-am depășit, în fiecare lună. Mă tem de posibilitatea ca la conducerea acestei instituții să vină o persoană din afara sistemului. Oamenii buni, pricepuți și capabili există, dar se găsesc greu. O eventuală schimbare a mea din funcție nu m-ar face să mă tem: știu să o iau de la început, știu să muncesc, iar din instituție nu mă dă afară nimeni, pentru că știu să îmi fac treaba cu seriozitate„, a spus Ștefan Rusu.

Conform bursei zvonurilor, Rodica Popescu (foto dreapta) ar urma să ocupe din nou funcția de conducere a Agenției Locale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ALOFM) Roman. Actuala șefă a agenției, Cornelia Moldoveanu, a ocupat funcția de conducere fiind aleasă din rîndul celor mai capabili și serioși angajați.
Nu sînt membru de partid, deci mă aștept la orice, dacă este să discutăm despre înlocuirea mea din funcție. Să o facă, dacă ei consideră că nu am făcut nimic pentru această agenție. Nu am ținut niciodată de scaun și mă pot retrage cu fruntea sus, pentru că știu că nu mi se poate reproșa nimic în materie de rezultate obținute„, a spus Cornelia Moldoveanu.
În cazul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă nu se vehiculează nici un nume al vreunui viitor șef, iar actualul director, Ana Berea, este în concediu de odihnă.

 

Și șeful Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor, Gelu Moldovanu (foto stînga), așteaptă decizia finală referitoare la funcția sa. În opinia comisarului șef nemțean, nu decizia politică ar trebui să primeze în alegerea conducătorului unei instituții, ci realizările: „Dacă aceste decizii nu se vor lua pe baza CV-ului și a realizărilor persoanelor, nu vom ajunge niciodată unde trebuie. Schimbi o persoană din funcție, dar trebuie să ai și motive serioase. În ce mă privește, mă supun oricărei decizii. Dacă vor să plec din funcție, las cheile și am plecat. Nu am luat de aici nici mașină, nici telefon, nimic. Este păcat, însă, ca, pe baza unor interese politice, să te joci cu oamenii, pentru că, la un moment dat, fiecare din ei se va ascunde în «cutiuța» lui și nu se va mai remarca prin nimic„.

La fel de direct este și inspectorul șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Neamț, Ioan Popescu. „Eu știu doar atît: sînt funcționar public și sînt specialist în domeniu. Sînt inspector șef din martie 2005, deci am mai trecut prin astfel de valuri ale schimbării și nu s-a întîmplat nimic în ce mă privește. Atît eu, cît și această instituție, ne-am văzut de treabă, am fost corecți și am aplicat legea, iar acolo unde a fost cazul și a fost posibil, chiar am ajutat agenții economici„, a spus juristul Ioan Popescu.

Unul dintre șefii nemțeni de instituții care a mai fost eliminat din funcția de conducere pe baza unei decizii politice este directorul Casei Județene de Pensii, Cezar Aanegroae. În anul 2009, acesta a fost demis din funcție, apoi acesta a contestat în instanță decizia. În aprilie 2011, magistrații înaltei Curți de Casație și Justiție – secția Contencios administrativ – au stabilit irevocabil că eliberarea din funcție a lui Cezar Aanegroae a fost nelegală. Cezar Aanegroae a fost reinstalat în fruntea Casei Județene de Pensii, iar înlocuirea sa din funcție pe criterii politice a costat bugetul aproape 100.000 de lei – sumă reprezentînd despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și recalculate și cu celelalte drepturi de care șeful Casei de Pensii ar fi beneficiat dacă își păstra funcția – pentru perioada 23 mai 2009 – 31 martie 2011. Din păcate, despăgubirile nu au fost plătite de cei care l-au eliberat din funcție, ci de bugetul statului, adică din banii contribuabililor.

 

Partajează articolul
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

COMENTARII

WORDPRESS: 0