Trei victorii consecutive a avut echipa de handbal feminin CSM Roman în ultimele trei sezoane, la început de an calendaristic. Seria s-a întrerupt miercuri, 10 ianuarie, când, în primul meci oficial din 2018, CSM Roman s-a înclinat pe terenul ocupantei locului secund al clasamentului, HCM Râmnicu Vâlcea, în prima partidă a etapei a 11-a a Ligii Naționale.
Gazdele au condus la începutul meciului cu 4-1, apoi CSM Roman a revenit în joc, iar cele două echipe au mers umăr la umăr până la finalul primei reprize, încheiate cu 12-11 în favoarea HCM Râmnicu Vâlcea.
Debutul părții a doua a meciului aparține Romanului, care preia pentru prima dată conducerea în minutul 34, scor 12-13. Oaspetele se mențin la conducere în următoarele zece minute, fără însă să se desprindă decisiv, până la 16-17 în minutul 44. După 18-18 în minutul 48, Vâlcea arată că are mai multe opțiuni în atac și domină finalul, în care CSM Roman nu punctează decât o singură dată în ultimele 12 minute, într-o partidă încheiată cu scorul de 22-19 în favoarea HCM Râmnicu Vâlcea.
Cele mai bune marcatoare ale partidei au fost Glibko – 10 goluri (3 din aruncări de la 7 metri), pentru gazde, respectiv Ana Simion – 5 (3 de la 7 metri) și De Sousa – 5, pentru CSM Roman.
Etapa a 11-a a Ligii Naționale de handbal feminin a mai programat partidele: SCM Craiova – Rapid București, CSM Bistrița – Măgura Cisnădie, CSM Slatina – AHCM Slobozia, HC Zalău – CSM București, Corona Brașov – Dunărea Brăila (miercuri, 10 ianuarie), U Cluj – Danubius Galați (joi, 11 ianuarie).
Runda viitoare, CSM Roman va evolua pe teren propriu, duminică, 14 ianuarie, împotriva CSM Slatina.
Foto: DigiSport.ro
Comentarii