Joi, 1 februarie, echipa de handbal feminin CSM Roman a pierdut meciul disputat în deplasare, pe terenul HC Zalău, contând pentru etapa a 14-a a Ligii Naționale de handbal, disputat de la ora 17.30.
HC Zalău a marcat primul gol abia în minutul 8, când CSM Roman conducea cu 0-2 pe tabelă. Gazdele preiau conducerea însă în minutul 20, 5-4, și încheie prima repriză în avantaj, 10-8. La doar trei zile de meciul împotriva campioanei CSM București, romașcancele nu s-au regăsit nici în partea a doua a partidei de joi, în care HC Zalău, cu Paula Vișan în zi de grație în poartă pe întreaga durată a disputei, doar și-a mărit treptat diferența, încheind cu șapte goluri avantaj, scor final 25-18.
Antrenorul CSM Roman, Dumitru Muși, a putut fi auzit în transmisiune directă acuzând, la unul dintre time-out-uri, arbitrajul „european” al cuplului Bogdan Ștark și Romeo Ștefan – primind la un moment dat și o eliminare tehnică de 2 minute pentru proteste -, însă Romanul a avut mai puține eliminări de 2 minute și același număr de lovituri de la 7 metri acordate ca și pentru HC Zalău. A fost meciul cu cele mai multe ratări din acest campionat pentru echipa din Roman, evoluție care i-a prilejuit portăriței Zalăului, Paula Vișan, să devină jucătoarea partidei. CSM Roman a plătit tribut ineficienței, având nu mai puțin de cinci aruncări de la 7 metri ratate – 4 dintre acestea apărate de Paula Vișan – și neputând să fructifice numărul mai mare de minute petrecute în superioritate numerică.
Au marcat pentru CSM Roman: Boljevic – 8 goluri (3 din lovituri de la 7 metri), Stoleru – 3, Iovănescu – 3, Popa – 2, De Sousa – 1, Chitacu – 1. Cele mai bune marcatoare ale HC Zalău: Rob – 9, Dragut – 6. Aruncări de la 7 metri: 8 pentru CSM Roman, 3 transformate; 8 pentru HC Zalău, 7 transformate. Eliminări de 2 minute: 4 pentru CSM Roman, 6 pentru HC Zalău.
În meciul următor din Liga Națională, CSM Roman va evolua din nou în deplasare, pe terenul Danubius Galați, la finalul săptămânii următoare.
Clasament:
| 1 | CSM București | 15 | 15 | 0 | 0 | 476 | 319 | 45 |
| 2 | HCM Rm. Vâlcea | 14 | 11 | 0 | 3 | 363 | 311 | 33 |
| 3 | SCM Craiova | 14 | 9 | 3 | 2 | 370 | 314 | 30 |
| 4 | Măgura Cisnădie | 14 | 9 | 1 | 4 | 358 | 327 | 28 |
| 5 | HC Zalău | 14 | 8 | 1 | 5 | 352 | 333 | 25 |
| 6 | CSM Bistrița | 14 | 7 | 1 | 6 | 373 | 379 | 22 |
| 7 | Corona Brașov | 14 | 7 | 0 | 7 | 356 | 353 | 21 |
| 8 | Dunărea Brăila | 14 | 6 | 1 | 7 | 303 | 326 | 19 |
| 9 | CSM Roman | 15 | 6 | 0 | 9 | 369 | 387 | 18 |
| 10 | Danubius Galați | 14 | 4 | 0 | 10 | 264 | 319 | 12 |
| 11 | U Cluj | 14 | 3 | 2 | 9 | 353 | 387 | 11 |
| 12 | AHCM Slobozia | 14 | 3 | 1 | 10 | 305 | 377 | 10 |
| 13 | Rapid București | 14 | 3 | 0 | 11 | 341 | 414 | 9 |
| 14 | CSM Slatina | 14 | 2 | 2 | 10 | 321 | 358 | 8 |
Foto: DigiSport.ro











Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol