Etapa a șaptea a Ligii Naționale de handbal feminin programează miercuri, 19 octombrie, de la ora 17, la Sala Sporturilor din Roman, meciul dintre CSM Roman și Dunărea Brăila. Arbitrii vor fi Radu Iliescu şi Doru Manea (București), iar observator federal – Lucian Condruț (Prahova). Partida va fi televizată în direct de DigiSport și Dolcesport. Meciul se joacă în devans pentru că ambele echipe vor evolua în Cupa EHF la finalul acestei săptămâni.
CSM Roman se află pe locul al optulea în clasament, 9 puncte, cu două victorii, trei rezultate de egalitate și o înfrângere. Oaspetele se află pe primul loc al clasamentului, cu șase victorii pe linie, inclusiv în meciul de pe teren propriu împotriva campioanei CSM București, în etapa a patra, 30-27. Ambele echipe au avut meciuri în turul II al Cupei EHF la finalul săptămânii trecute. Dunărea a învins sâmbătă, 15 octombrie, în Belarus, pe HC Gomel, cu 27-15, în timp ce CSM Roman a fost surclasată pe teren propriu, duminică, 16 octombrie, de Alba Fehérvár KC din Ungaria, 25-27.
În sezonul trecut, echipa romașcană s-a impus acasă, în tur, în etapa a 13-a, 21-18 (13-8), iar Dunărea și-a luat revanșa la Brăila, în ultima etapă a campionatului, 21-15 (9-7). Dunărea avea să ocupe locul al patrulea la final, 52 de puncte, cu cinci puncte mai mult decât echipa din Roman, clasată pe locul al cincilea. Cele două echipe s-au întâlnit și în turneul Final 4 al Cupei României în sezonul precedent, HCM Roman impunându-se cu 27-20 (12-13) și calificându-se în finala cu CSM București, rezultat care i-a adus o nouă participare în Cupa EHF. Ultimul meci dintre CSM Roman și Dunărea Brăila a avut loc în luna august, în cadrul unui turneu de pregătire desfășurat la Brașov, meci încheiat la egalitate 22-22. Dunărea Brăila s-a impus ultima dată la Roman în sezonul 2013-2014, în primul meci al fazei I a play-off-ului, pe 5 mai 2014, 26-23 (15-11).
„Avem miercuri o partidă foarte dificilă, împotriva unei echipe puternice, care pare să fie noua HCM Baia Mare a acestui sezon. Trebuie să corectăm din greșelile pe care încă le facem, să uităm de eșecul din meciul cu Fehérvár și să tratăm partida cu maximă concentrare. Chiar dacă Brăila a avut o zi de pregătire în plus după meciul din Cupa EHF, deși s-au întors din Belarus, la acest nivel nu cred că acest lucru va constitui un avantaj”, a afirmat viceprimarul Lucian Micu.
În cadrul etapei a șaptea a Ligii Naționale de handbal feminin mai sunt programate meciurile: CSM București – Cetate Deva (marți, 18 octombrie), Danubius Galați – U Cluj (sâmbătă, 22 octombrie), Unirea Slobozia – Măgura Cisnădie, CSM Ploiești – HCM Râmnicu Vâlcea, HC Zalău – SCM Craiova (duminică, 23 octombrie) și CSM Bistrița – Corona Brașov (miercuri, 26 octombrie).
Clasament:
1 | Dunărea Brăila | 6 | 6 | 0 | 0 | 185 | 142 | 18 |
2 | CSM București | 6 | 5 | 0 | 1 | 157 | 113 | 15 |
3 | Corona Brașov | 6 | 4 | 1 | 1 | 155 | 135 | 13 |
4 | SCM Craiova | 6 | 4 | 0 | 2 | 190 | 151 | 12 |
5 | U Cluj | 6 | 3 | 1 | 2 | 170 | 146 | 10 |
6 | HCM Rm. Vâlcea | 6 | 3 | 1 | 2 | 152 | 142 | 10 |
7 | Măgura Cisnădie | 6 | 3 | 1 | 2 | 155 | 157 | 10 |
8 | CSM Roman | 6 | 2 | 3 | 1 | 134 | 114 | 9 |
9 | CSM Bistrița | 6 | 3 | 0 | 3 | 164 | 161 | 9 |
10 | HC Zalău | 6 | 2 | 1 | 3 | 137 | 150 | 7 |
11 | Unirea Slobozia | 6 | 1 | 2 | 3 | 160 | 177 | 5 |
12 | Cetate Deva | 6 | 1 | 0 | 5 | 149 | 175 | 3 |
13 | Danubius Galați * | 6 | 0 | 0 | 6 | 101 | 146 | -1 |
14 | CSM Ploiești ** | 6 | 0 | 0 | 6 | 101 | 201 | -3 |
* echipă penalizată cu un punct pentru folosirea unei jucătoare în stare de suspendare
** echipă penalizată cu trei puncte pentru neprezentare
Comentarii
Micu disperat dupa schimbarea lui Pera si aducerea grasanului de pe banca,fara Baia-Mare si Ploiesti si prin aducerea a patru jucatoare, dintre care doua de Nationala Marin si Vadineanu, obiectivul locurile 1-3, noi suntem pe locul 8 in campionat si Out din Cupele Europene.Se invart cumva bani pe la CSM ? Curtea de Conturi si DNA se apropie…