Roman, Neamț
Căutare site

Creştinii catolici sărbătoresc Rusaliile

Duminică, 24 mai, credincioşii romano-catolici sărbătoresc Rusaliile, cu o săptămâna înaintea celor ortodocşi şi greco-catolici.

Denumirea sărbătorii vine din limba latină (rosalia) şi celebrează Coborârea Sfântului Duh asupra Bisericii, la 50 de zile după Paşte. De Rusalii este comemorată coborârea Sfântului Duh asupra Sfintei Fecioare, a ucenicilor lui Isus din Nazaret şi a celor care erau atunci la Ierusalim. Potrivit scrierilor Noului Testament, acest eveniment a avut loc în ziua Rusaliilor evreieşti (Șavuot), la 50 de zile de la învierea lui Isus. De aceea, sărbătoarea creştină mai poartă denumirea de Cinzecime.

Evanghelistul Luca, în „Faptele Apostolilor”, istoriseşte momentul în care Duhul Sfânt, sub chipul unor limbi de foc, a umplut de darurile sale pe apostoli, pentru început aceştia căpătând marea putere de a grăi în limbi străine, necunoscute de ei până atunci. Spre mirarea multor oameni aflaţi în Ierusalim, cei doisprezece au început a face cunoscută învăţătura Mântuitorului către neamuri, în diferite limbi, deşi aceşti ucenici erau ştiuţi de mulţi dintre cei prezenţi ca fiind evrei simpli, în nici un caz preocupaţi de învăţarea limbilor străine.

Cu ocazia Rusaliilor vor avea loc liturghii speciale în toate cele patru parohii catolice din Roman şi tot în această zi va fi hramul bisericii „Coborârea Sfântului Duh” din Adjudeni.

Comentarii 0

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.