Credincioșii romano-catolici îl sărbătoresc pe Sfîntul Anton de Padova

Biserica romano-catolică îl sărbătorește pe sfîntul Anton de Padova în ziua de 13 iunie. Cu această ocazie sînt binecuvîntați copii și sînt sfințiți crinii.

Aceasta are loc în fiecare an fie în ziua de 13 iunie, fie în zilele din jurul acestei date. Ritualul binecuvîntării crinilor și al copiilor este unul foarte vechi în Biserică. Crinii, florile predilecte ale sfîntului Anton, sînt semnul vieții curate, oferite în totalitate lui Dumnezeu. Crinii devin, astfel, simbolul virtuților sfîntului Anton și invitație pentru creștini la o viață curată. Sfîntul Anton a avut, de asemenea, o grijă deosebită pentru cei mici și o iubire specială față de pruncul Isus. De altfel, statuile sfîntului Anton de Padova sînt cunoscute prin faptul că sfîntul poartă un crin în mîna dreaptă, iar cu cealaltă mînă îl ține pe Isus așezat pe Sfînta Scriptură.

Sfîntul Anton s-a născut la Lisabona, în 1195, iar la botez i s-a pus numele de Fernando, care înseamnă „cel ce luptă pentru pace”. Încă de la vîrsta de 15 ani, a abandonat lumea pentru a intra în mănăstirea „Sfîntul Vincențiu-de-Fora”. Aici se dedică studiului științelor sacre, mai cu seamă teologiei. Însă, această mănăstire fiind aproape de Lisabona, era vizitată foarte des de prietenii săi și, mai ales, de părinți, fapt pentru care, nesuportînd această situație, s-a retras la Coimbra, o mănăstire mai izolată, fiind, astfel, mulțumit de o viață și mai retrasă. Dezamăgit cumva de luxul mănăstirii, copleșite de numeroase daruri din partea regelui, hotărăște să intre în ordinul franciscan, pe care îl stima foarte mult, iar după ce își termină noviciatul obține permisiunea de a merge în Africa, pentru a lucra la convertirea necredincioșilor.

Moare în 1231, la vîrsta de 36 de ani. Se spune că, la moartea sa, mîinile negre arse de soare au devenit albe ca zăpada și fine, delicate, cum sînt mînuțele unui copil. Fața sa desfigurată de boală a devenit senină și frumoasă. Trupul său răsucit de suferință a devenit zvelt, așa cum arăta în tinerețe, cînd era sănătos. Totuși, acest trup frumos, cînd a fost dezgropat, după 32 de ani, era complet transformat în cenușă. Însă ceva rămăsese din el, și anume limba. Acea limbă poate fi văzută și astăzi, după atîția ani de la moartea sfîntului Anton, în bazilica din Padova.