HomeSocial

Coșarul-colonel aduce noroc mirilor

Colonelul Ionică Stoica a devenit, după pensionare, coșar profesionist. Lucrează în tot județul, în funcție de solicitări. Cînd nu curăță coșuri, sobe sau șeminee, el „aduce” noroc la petreceri.

 

 

În România, a doua cauză a producerii incendiilor o reprezintă coșul de fum necurățat la timp sau neizolat corespunzător de materiale inflamabile. În județul Neamț, în mai puțin de o săptămînă, pompierii au fost nevoiți să stingă aproximativ 40 de incendii pornite de la coșul de fum. Cele mai multe au fost în zona Romanului.

Unul dintre cei care pot da o mînă de ajutor în acest caz este colonelul Ionică Stoica. Pînă în anul 2005, colonelul Stoica a lucrat la Inspectoratul pentru Situații de Urgență al Județului (ISU) Neamț. După ce a ieșit la pensie, s-a apucat de afaceri. Firma și-a înființat-o cu scopul de a face transport intern și internațional, dar nu a încăput pe piață de cei cu experiență. S-a reorientat și a devenit consultant în domeniul situațiilor de urgență. Apoi, s-a apucat de învățat și a devenit coșar cu acte în regulă.

Acum, curăță și repară coșuri de fum, sobe, șeminee, sobe și hote. Și, pentru că despre coșar se spune că poartă noroc, participă la evenimente fericite în familie, cum ar nunți și botezuri. Colonelul Stoica vorbește despre munca sa cu maximă seriozitate. „Dacă eu nu-mi fac treaba bine, mor oameni. De aceea am învățat. Firma mea este singura autorizată din județ pe acest domeniu. Și am solicitări de peste tot, chiar și din alte județe„, spune colonelul-coșar.

Despre oamenii care nu au grijă de gospodării vorbește aproape cu revoltă. „La noi încă fucționează chestia aceea că «merge și-așa». Oamenii nu sînt conștienți că pot rămîne fără toată agoniseala și pot să-și piardă viața, dacă nu acordă atenție acestui lucru, aparent banal, cum e coșul de fum. Pe timp de iarnă, am avut intervenții de extremă urgență. Adică m-au chemat oamenii cînd au văzut că nu le merg sobele sau centralele termice. Chiar luni am avut o intervenție la o centrală termică care funcționează pe bază de combustibil solid. Instalația încălzea două locuințe și răbdau oamenii de frig dacă nu mă duceam repede„, povestește colonelul Stoica.

Tocmai pentru că nu vrea să refuze pe nimeni, colonelul poartă tot timpul în mașină instrumentele necesare unei intervenții de urgență: „Și mașina am inscripționat-o, pentru ca oamenii să poată lua numărul de telefon, la nevoie„.

Spune că oamenii trebuie să fie atenți la cei care se dau specialiști în curățarea coșurilor de fum. „Există așa-ziși coșari, care au obținut o diplomă, prin diverse asociații, fără a face practică. Am fost chemat de mai multe ori să lucrez pe urma lor. Ei sînt solicitați mai ales de agenții economici care au nevoie de adeverință că și-au curățat instalațiile de încălzire periodic„, mai spune Ionică Stoica.

Coșarul profesionist și-a făcut chiar și un site – www.cosar-neamt.ro -, pe care este prezentată toată gama de servicii oferite, iar în fiecare an se duce în Italia să-i întîlnească pe coșarii de pe întreg mapamondul, lîngă singurul monument din lume al coșarului.

Iar în timpul liber, coșarul merge să împartă cîte un pic de noroc fiecăruia.
Însuflețește petreceri de botez și nunți, oferind protagoniștilor bănuți cu figuri de coșari și cu trifoi cu patru foi.

Comentarii

WORDPRESS: 0