Roman, Neamț
Căutare site

Coplata poate asigura halate și papucei de unică folosință

Lunar, prin încasarea coplatei, în visteria Spitalului Roman s-ar strânge 2.000 de lei.

 

 

Intenția ministrul Sănătății de a introduce coplata de la 1 aprilie nu va schimba prea mult soarta Spitalului Municipal de Urgență Roman, crede directorul financiar-contabil. Dimpotrivă, coplata ar putea spori și mai mult birocrația, având în vedere că pacientul va primi chitanță pentru încasarea taxei. Conducerea Spitalului Municipal de Urgență Roman susține că sumele încasate din această taxă vor fi infime și că nu vor putea achiziționa prea multe lucruri. În momentul de față, instituția sanitară romașcană are stipulat în contractul de finanțare un număr de 1.800 externări în fiecare lună.

„Din numărul total de externări contractate, aproximativ 70% dintre pacienții internați provin de la Centrul de Primire Urgențe, deci sunt scutiți de coplată. Din restul de 30%, care se prezintă cu bilet de la medicul de familie pentru internare, dacă scădem alte categorii de persoane scutite de taxă, ar însemna să încasăm coplata de la aproximativ 400 de persoane. Dacă facem un calcul, la o taxă stabilită de cinci lei, în fiecare lună ar urma să încasăm 2.000 de lei. Este drept, orice venit este benefic pentru bugetul spitalului, dar nu putem face prea multe cu acești bani. Până și codurile de bare pe care le achiziționăm pentru a monitoriza analizele care se efectuează în laboratorul spitalui costă în fiecare lună mai mult decât suma încasă din coplată. Cu 2.000 de lei, cred că putem achiziționa doar papuci și halate de unică folosință care se dau vizitatorilor în spital”, a apreciat economist Leonard Achiriloaei, directorul financiar-contabil al spitalului.

Conform noului contract-cadru, care va intra în vigoare de la 1 aprilie, fiecare pacient va plăti, o singură dată, la externare, o taxă cuprinsă între cinci și 10 lei, cuantumul acesteia urmând să fie stabilit de fiecare consiliu de administrație al spitalului. Sunt scutiți de coplată bolnavii cronici care au nevoie de mai multe internări pe an, bolnavii care necesită internare o perioadă mai îndelungată, pensionarii cu venituri sub 740 de lei, copii cu vîrste sub 18 ani, gravidele și lăuzele, precum și cazurile considerate urgențe. La Spitalul Roman, nivelul taxei va fi stabilit săptămâna viitoare și, cel mai probabil, nu va atinge limita maximă de 10 lei.

Comentarii 0

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.