Copil de patru ani dat dispărut, găsit de polițiștii romașcani

HomeActualitate

Copil de patru ani dat dispărut, găsit de polițiștii romașcani

Miercuri seară, 7 iulie, polițiștii romașcani au găsit un copil de patru ani, dat dispărut de mama sa, după ce aceasta nu l-a mai găsit la sala unde lua cursuri de dans. Copilul a fost depistat rapid de polițiști, iar întâmplarea cu final fericit a fost postată pe pagina de socializare a Poliției Române:

„Un curs de dans cu final fericit, seara aceasta, în Roman. Un copilaș, de numai patru ani, a decis că este suficient de mare pentru a avea parte de o aventură de neuitat. Astfel, la finalul cursurilor de dans, acesta și-a luat inima-n dinți și a plecat în căutarea eroilor preferați, înainte de sosirea mămicii lui. După un apel fulger și o căutare demnă de eroii pe care micuțul îi căuta, colegii noștri din Roman, județul Neamț, de la ordine publică și rutieră, au reușit să-și aducă aportul la un final fericit al acestei povești. Copilul a fost găsit de polițiști, la aproximativ un kilometri de locul din care a plecat. Vă întrebați ce a urmat? Simplu: lacrimi, emoții, îmbrățișări calde, dar, mai ales, lecții învățate. Vă mulțumim, dragi camarazi, pentru bucuria pe care ați adus-o acestei familii! PS: Mingea este cadoul colegilor noștri, pentru ca mama și băiețelul să-și amintească mereu lecția învățată astăzi!”

 

Foto: IPJ Neamț

 

 

Comentarii

WORDPRESS: 0