Polițiștii din cadrul IPJ Neamț au acționat pe DN 2 – E 85, luni, 2 februarie, în intervalul orar 13:00 – 17:00, în vederea reducerii riscului rutier prin combaterea principalelor cauze generatoare de accidente – viteză neadaptată, depășiri neregulamentare, neacordare de prioritate, consum de alcool sau droguri -, precum şi creșterea vizibilității poliției rutiere pe tronsoanele cu risc ridicat, informează IPJ Neamț.
Acțiunea s-a desfășurat luni în sistem „releu”, cu participarea structurilor rutiere din toate cele opt județe traversate de DN 2 – E 85 și a vizat întreaga paletă de abateri de la regimul rutier. În activități au fost angrenați polițiști rutieri din cadrul Serviciului Rutier Neamț, precum și efective de la toate formațiunile de poliție rutieră de la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț. Filtre rutiere, fixe și mobile au fost prezente în traficul de pe acest sector de drum, fiecare dintre acestea fiind echipate cu sisteme de detectare a abaterilor la viteză, cu aparate etilotest și DrugTest.
Pe timpul desfășurării acțiunii, polițiștii nemțeni nu au reținut niciun permis de conducere, însă au depistat 76 de conducători auto nu au respectat legislația rutieră, fiind sancționați contravențional. Cele mai multe abateri, respectiv 20, au fost înregistrate pentru depășirea regimului legal de viteză. În cazul a 13 autoturisme au fost constatate defecțiuni tehnice, fiind aplicate sancțiuni în acest sens. Dintre celelalte abateri sancționate de polițiști enumerăm: neutilizarea luminilor (8), neportul centurii de siguranță (7), lipsă RCA sau ITP (3), folosirea telefonului la volan (1). Totodată, în două cazuri, conducătorii de autoutilitare au fost sancționat pentru lipsa indicatoarelor pentru limite de viteză.
Alături de polițiștii nemțeni, în acțiune au fost și specialiști ai Registrului Auto Român, pentru defecțiunile tehnice constatate fiind retrase șase certificate de înmatriculare. Trei seturi cu plăcuțe cu numere de înmatriculare au rămas în posesia polițiștilor, până la remedierea abaterilor constatate.
Sancțiuni pe E 85 și în județele Iași și Bacău
Luni, în cadrul acestei acțiuni, polițiștii ieșeni au aplicat, pe tronsonul respectiv al E 85 un număr de 33 de sancțiuni contravenționale, dintre care 23 pentru depășirea regimului legal de viteză și zece pentru alte abateri, fiind reținute patru permise de conducere pentru abateri la regimul circulației rutiere.
În același interval, în cadrul acțiunii de pe sectorul din DN 2 din județul Bacău, polițiștii băcăoani au aplicat 117 sancțiuni contravenționale, dintre care 76 pentru depășirea regimului legal de viteză, șase pentru neportul centurii de siguranță, una pentru conducere sub influența alcoolului (contravenție), precum și 34 pentru alte abateri la regimul rutier, iar ca măsuri complementare au reținut zece permise de conducere și au retras un certificat de înmatriculare.
Astfel de acțiuni vor fi desfășurate în continuare de structurile de poliție, cu scopul prevenirii accidentelor rutiere, responsabilizării participanților la trafic și menținerii unui climat de siguranță rutieră.
36 de accidente pe E 85 anul trecut, în județul Neamț
DN 2 – E 85 este puntea de legătură între opt județe, fiind unul dintre cele mai tranzitate drumuri din județul Neamț. Conform datelor statistice de la nivel național, cele mai multe evenimente rutiere, pe acest sector de drum se înregistrează în ziua de luni, în intervalul orar 13:00 – 17:00.
„În anul 2025, la nivelul județului Neamț, pe acest sector de drum au fost înregistrate 36 de evenimente rutiere, soldate cu 71 de persoane rănite și o persoană decedată. Cele mai multe evenimente rutiere, pe acest sector de drum, au fost generate de neacordarea de prioritate. Pe fondul acestei cauze au fost înregistrate opt evenimente rutiere. Câte patru evenimente rutiere au fost înregistrate pe fondul nepăstrării distanței de siguranță între vehicule, depășirea neregulamentară sau al conducătorilor auto care au adormit la volan”, arată reprezentanții IPJ Neamț.
48 de șoferi au rămas fără permis în Neamț, săptămâna trecută
În perioada 26 ianuarie – 1 februarie, polițiști din cadrul Serviciului Rutier Neamț și cei ai formațiunilor rutiere din județul Neamț au desfășurat o acțiune pentru creșterea siguranței rutiere și prevenirea accidentelor grave în rândul conducătorilor de autovehicule care nu respectă regimul legal de viteză. Activitățile, la care au participat zilnic, peste 20 de polițiști, au fost desfășurate în zonele și pe tronsoanele de drum cu risc rutier ridicat.
În urma acțiunii au fost aplicate 446 de sancțiuni contravenționale, pentru nerespectarea regimului legal de viteză. Ca urmare a nerespectării prevederilor legale în vigoare, respectiv pentru depășirea cu peste 50 km/h a limitei legale admise pe un anumit sector de drum, au fost reținute, în vederea suspendării, 48 de permise de conducere. De asemenea, pentru depășirea cu peste 70 km/h a limitei legale admise pe un anumit sector de drum, a fost reținut, în vederea suspendării, un permis de conducere.
„Vă reamintim faptul că depășirea limitei legale de viteză cu mai mult de 70 km/h se sancționează contravențional cu amendă prevăzută în clasa a IV a de sancțiuni și măsura complementară de suspendare a permisului de conducere pentru o perioadă de 120 de zile, iar dovada înlocuitoare a permisului de conducere se eliberează fără drept de circulație”, au mai precizat reprezentanții IPJ Neamț.
Foto: IPJ Neamț











Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol