Prima paginăActualitate

Controale ale polițiștilor pe E 85, la Horia, asupra transportatorilor de persoane

Controale ale polițiștilor pe E 85, la Horia, asupra transportatorilor de persoane

Dimensiune text

 

Vineri, 13 noiembrie, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Neamț, împreună cu lucrători din cadrul Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier Neamț, au continuat acțiunea pentru verificarea legalității efectuării transportului de persoane, pe DN 2 – E 85, în localitatea Horia, informează IPJ Neamț.

Acțiunea a vizat, totodată, verificarea modului în care sunt respectate măsurile de protecție stabilite prin Legea nr. 55/2020 pe timpul efectuării transportului de persoane, prin curse regulate/speciale. În urma neregulilor constatate, au fost aplicate șase sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală prevăzute de Legea 55/2020, dintre care trei sancțiuni aplicate conducătorilor auto și trei sancțiuni aplicate pasagerilor.

„Recomandăm tuturor participanţilor la traficul rutier să adopte o conduită preventivă în trafic, să respecte regulile de circulaţie şi indicaţiile poliţiştilor rutieri aflaţi în teren! Totodată, le recomandăm să păstreze distanțarea fizică, să poarte masca de protecție atât în mijloacele de transport în comun, cât şi în celelalte locuri prevăzute de legislația în vigoare. Astfel de acțiuni vor fi desfășurate zilnic şi în perioada următoare”, au precizat reprezentanții IPJ Neamț.

Foto: IPJ Neamț

 

Partajează articolul

COMENTARII

WORDPRESS: 0