Controale ale polițiștilor în târgurile din Săbăoani, Roznov și Ștefan cel Mare

HomeActualitate

Controale ale polițiștilor în târgurile din Săbăoani, Roznov și Ștefan cel Mare

În târgurile de pe raza localităților Săbăoani, Roznov și Ștefan cel Mare, polițiștii au desfășurat, la data de 12 martie, o acțiune pe linia prevenirii și combaterii infracționalității stradale, a furturilor de animale, a verificării legalității sacrificării și comercializării animalelor, prevenirea pestei porcine africane, precum și pentru gestionarea corespunzătoare, acolo unde este semnalată prezența unui public numeros, a fenomenului infracțional generat sau amplificat ca urmare a situației existente la frontiera cu Ucraina, informează IPJ Neamț.

Pe parcursul desfășurării acțiunii, polițiștii au efectuat verificări la peste 20 de societăți comerciale și agenți economici, fiind legitimate aproximativ 50 de persoane și verificate peste 30 de autoturisme. În urma neregulilor constatate au fost aplicate 34 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 6.000 de lei.

Dintre acestea, zece sancțiuni au fost aplicate pentru abateri săvârșite la Legea 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, opt pentru abateri la regimul rutier, șapte pentru nerespectarea dispozițiilor OUG 28 din 1999 privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, trei sancțiuni pentru abateri de la HG 984 din 2005 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor și șase sancțiuni pentru nerespectarea altor dispoziții legale. De asemenea, polițiștii au dispus confiscarea valorică a volumului de 4,02 metri cubi material lemnos de diferite esențe și sortimente, în valoare de peste 2.700 de lei.

Pe parcursul desfășurăriI acțiunii nu au fost constatate infracțiuni. În activități au fost angrenați polițiști din cadrul Serviciului de Ordine Publică în cooperare cu cei ai Serviciului de Combatere a Criminalității Economice, polițiști din cadrul Secțiilor de Poliție Rurală Ștefan cel Mare, Săbăoani, din cadrul Poliției orașului Roznov, ai Biroului pentru Protecția Animalelor și specialiști din cadrul Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Neamț.

 

Foto: IPJ Neamț

 

 

Comentarii

WORDPRESS: 2
  • Cocean 8 luni ago

    Dumnezeu nu bate cu parul, bate cu scurtcircuit!

  • Cocean 8 luni ago

    Lăsați amărâții care se chinuie sa mai carpeasca câte ceva pe la colibele lor! Verificați tirurile care aprovizionează aceste bazaruri sau târguri. Verificati intrarile, stocurile, registrele de evidență a materialului lemnos..Sanctionatii pe acei comercianți care nu au eliberat aviz de expeditie, lasati amaratii sa termine ceea ce se chinuie de ani de zile.