Bugetul local poate suporta costul cursului, de 400-500 de lei. Concediile de odihnă sau medical al singurului fochist pun în dificultate școlile, în sezonul rece.
Ilie Boloca, cel mai nou membru al Consiliului Local Roman, ajuns în legislativul local pe 30 aprilie, vrea să iniţieze un proiect de hotărâre care să vină în sprijinul unităţilor de învăţământ din oraş. Conform legii, pentru fiecare punct termic trebuie ca şcoala să aibă angajat un fochist. La începutul acestui an, însă, Ministerul Educaţiei a transmis tuturor şcolilor din ţară că trebuie să se încadreze în cheltuiala per elev şi, dacă este cazul, să se facă tăieri de personal. Reduceri de personal au fost la aproape toate şcolile din judeţ. „După ce a fost făcută această restructurare, m-am gândit la cum poate o unitate de învăţământ să respecte legea şi, totodată, să respecte drepturile angajatului. A rămas câte un fochist la o şcoală, dar el are dreptul la concediu, nu putem să-l obligăm să vină la muncă non-stop. O soluţie cred că ar fi ca un muncitor de întreţinere sau un electrician să facă un curs de specializare pentru a putea suplini fochistul. Cursurile de calificare costă în jur de 400-500 de lei, o sumă care nu este mare pentru administraţia locală, dar care se resimte în bugetul unei familii. De aceea, vreau să iniţiez un proiect de hotărâre pentru ca persoanele aflate în astfel de situații să primească sprijin de la administraţia locală”, a afirmat Ilie Boloca, consilier local PSD.
Calificarea unui al doilea angajat ca fochist pentru a face posibilă acordarea concediilor este considerată utilă. „Eu dau concediu salariatului pe timpul verii, atunci când nu avem activitate. Dar ideea este foarte bună, dacă intră omul într-un concediu medical pe timpul iernii sau se ivesc alte situaţii. Și ar fi bine să primim sprijin de la Primărie, fiindcă nu avem fonduri pentru a susţine noi calificarea unui al doilea muncitor”, a spus Maria Campău, directorul Școlii „Vasile Alecsandri”.
Consilierul Ilie Boloca, membru al legislativului local pentru a doua oară, are în atenţie şi modul în care s-ar putea eficientiza paza şcolilor pe timpul nopţii.
Comentarii