Conducerea interimară de la „Apele Române” vrea să dea banii înapoi angajaților

Dimensiune text

Conducerea Administraţiei Naţionale „Apele Române” (ANAR) susţine că vrea să rezolve problema angajaţilor, care, de două luni, au primit salarii mai mici. Motivul diminuării veniturilor este o decizie a Curţii de Conturi a României.

„Suspendarea unor drepturi privind veniturile salariale, menţionate în Contractul colectiv de muncă aplicabil, a survenit ca urmare a faptului că acestea au fost considerate acordate cu încălcarea prevederilor legale în vigoare, conform unor decizii ale Curţii de Conturi a României. Măsurile dispuse de Curtea de Conturi sunt executorii şi conţin măsuri de recuperare a prejudiciilor determinate de abaterile constate, precum şi recomandări privind eliminarea prevederilor nelegale din Contractul colectiv de muncă. În final, menţionăm că Administraţia Naţională «Apele Române» depune toate diligenţele necesare pentru remedierea situaţiei şi păstrarea unui climat de muncă propice desfăşurării activităţii”, se arată într-un comunicat al ANAR remis Ziarului de Roman. Comunicatul este semnat de Doru-Dragoş Cazan, director general interimar al ANAR, instituţia fiind condusă de interimari încă din luna august 2014.

Liderii de sindicat susţin că nu s-ar fi ajuns aici dacă cei din conducerea ANAR ar fi întocmit, la timp, nişte documente. „Intrarea în legalitate trebuia efectuată de ANAR printr-o notificare trimisă celor două federaţii sindicale, fapt nerealizat de ANAR încă din anul 2012. Decizia luată de ANAR unilateral, fără acordul şi consultarea celor două federaţii sindicale, contravine legislaţiei în vigoare. De aceea, în prima fază, sindicatele au declanşat o serie de proteste la nivelul întregii ţări, pornind de la grevă japoneză până la proteste fără întreruperea programului de lucru”, a afirmat Constantin Alexandru, lider de sindicat în cadrul Sistemului de Gospodărire a Apelor Neamţ.

Federaţia Sindicală APEHID Bacău şi Federaţia Sindicală AQUAROM Bucureşti au dat în judecată ANAR pentru nerespectarea Contractului colectiv de muncă şi luarea unor decizii unilateral, fără consultarea membrilor de sindicat. În cadrul ANAR lucrează, la nivel naţional, peste 9.500 de persoane.



COMENTARII

WORDPRESS: 0