Prima paginăSocial

Condiții mai bune de studiu oferite de E.ON pentru 3.000 de elevi

În acest an, opt unități de învățământ din județele Neamț, Iași, Bacău, Suceava, Cluj, Timiș și Mureș vor beneficia de sisteme de iluminat moderne. Din 2012 până în prezent, E.ON a investit 3,5 milioane de euro în proiectul „Energie în școlile copilăriei”, care s-a derulat în 63 de unități de învățământ din țară.

Condiții mai bune de studiu oferite de E.ON pentru 3.000 de elevi

Dimensiune text

E.ON Energie România continuă să fie aproape de comunitățile locale prin intermediul proiectului „Energie în școlile copilăriei”, derulat începând cu anul 2012. În acest an, opt unități de învățământ din județele Neamț, Iași, Bacău, Suceava, Cluj, Timiș și Mureș vor avea condiții mai bune de studiu, urmare a înlocuirii sistemului de iluminat cu unul modern, bazat pe tehnologie led, informează reprezentanții companiei.

Astfel, peste 3.000 de elevi vor putea să se bucure de atmosfera prietenoasă din sălile de clasă unde lumina dată de noul sistem de iluminat se apropie cât mai mult de cea naturală. Totodată, copiii vor putea să își îmbunătățească performanțele școlare, studiile relevând faptul că o lumină de calitate crește nivelul de concentrare și înțelegere a informațiilor.

În plus, sistemele de iluminat bazate pe tehnologie led duc la scăderea facturii la energie și contribuie la reducerea emisiilor de CO2. Din județul Neamț, unităţile şcolare incluse în proiectul Energie în şcolile copilăriei 2021 sunt: Școala Gimnazială Păstrăveni, Grădinița Păstrăveni, Școala Gimnazială nr. 1 Rădeni și Școala Primară nr. 2 Rădeni (arondate Școlii Păstrăveni).

„Am ajuns până acum, cu acest proiect, în săli de clasă unde studiază zeci de mii de copii. Ne dorim să continuăm deoarece copiii merită să fie susținuți în eforturile lor de a fi mai buni la școală”, spune Claudia Griech, directorul general al E.ON Energie România.

Până în prezent, E.ON a investit peste 3,5 milioane de euro pentru îmbunătățirea condițiilor de studiu şi eficientizarea consumului de energie prin iluminarea bazată pe tehnologie led a sălilor de clasă. Programul a acoperit 63 de unități școlare din 18 județe, având circa 40.000 de elevi și profesori drept beneficiari direcți. În total au fost montate 32.500 de corpuri de iluminat noi și 80.000 tuburi led.

Corpurile de iluminat cu tehnologie led aduc o economie semnificativă de electricitate pentru iluminat, ceea ce înseamnă facturi mai mici la energia electrică pentru beneficiari. Mai mult, iluminatul cu led are o durată de viaţă superioară faţă de sistemele clasice, între 50.000 şi 100.000 de ore de funcţionare, şi o luminozitate de calitate, respectiv 98% din cea naturală.

Începând cu anul 2005, E.ON România a susţinut cu 15 milioane euro numeroase proiecte de responsabilitate socială în comunităţile în care îşi desfăşoară activitatea, numărul total al beneficiarilor acestor iniţiative ridicându-se la aproximativ 322.500. Numai în domeniul educaţiei au fost derulate proiecte de peste 7 milioane euro, de acestea beneficiind aproximativ 210.000 de copii, mai arată comunicatul E.ON.

 

 

 

Partajează articolul

COMENTARII

WORDPRESS: 0