Pe 12 mai, Colegiul Național „Roman-Vodă” va găzdui sesiunea finală a celei de-a zecea ediție a concursului interregional de eseuri literare „Garabet Ibrăileanu”.
Concurenții înscriși online își vor prezenta lucrarea, urmînd ca, după deliberarea juriului, să fie anunțați și cîștigătorii.
„Colegiul Național «Roman-Vodă», prin membrii catedrei de limba și literatura română, dorește să pună în valoare relația dintre criticul, istoricul și teoreticianul literar Garabet Ibrăileanu, nume de prestigiu al culturii române, și școala în care a studiat în perioada 1883-1887. De aceea, cu începere din anul școlar 2003-2004, am lansat la nivel local, apoi și la nivel județean, un concurs de eseuri literare, a cărui temă s-a schimbat la fiecare ediție: «Valoarea tradiției și tradiția valorii»; «Tip și arhetip»; «Roman și metaroman»; «Culorile poeziei și poezia culorilor»; «Personajul feminin între creația și analiză»; «Poetul și Divinitatea»; «Teatrul modern între ludic și parodic»; «Jurnalul scriitorului-mărturie și document de epocă», «Tipuri de discurs în postmodernism». Considerăm că, în acest fel, oferim o șansă de exprimare și de afirmare a potențialului creator elevilor care nu se regăsesc în concursurile școlare consacrate, deschidem o nouă cale de comunicare între elevi și profesori, între profesori între ei. Abordarea temei este lăsată la latitudinea participanților și a profesorilor coordonatori”, a spus profesoara Gabriela Romano, coordonatoarea activității.
Tema propusă în acest an este „Bucuria de a atinge Infinitul în sînul Finitului. De la Rabindranath Tagore la Mircea Eliade”.
Comentarii