Prima paginăActualitateComunicate

COMUNICAT DE PRESĂ – Asociaţia Română pentru Apărarea Creştinilor (ARPAC)

Dimensiune text

Având în vedere lipsa de reacţie din partea autorităţilor faţă de sesizările Asociaţiei Române pentru Apărarea Creştinilor, legate de manifestările ilegale prilejuite de sărbătoarea „Halloween”, formulăm plângere penală împotriva celor vinovaţi de abuz psiho-emoţional contra copiilor din România.

Proclamaţia „România fără Halloween” a fost transmisă Ministerului Educaţiei Naţionale şi Direcţiei Generale de Protecţie a Copilului şi Adopţie, fiind înregistrată sub nr. 8858F, respectiv nr. 5647 din 23.10.2014. Proclamaţia a fost transmisă şi la Inspectoratul Școlar Neamţ (nr. 117/24.10.2014), Protecţia Copilului Neamţ (nr. 29521/24.10.2014). Autorităţile menţionate anterior vor face obiectul unor plângeri penale pentru încălcarea drepturilor copilului, propagandă religioasă ilegală şi abuz în serviciu, sancţionate de Legea 272/2004, Legea 489/2006 şi Codul Penal.

Legea 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului şi Convenţia ONU privind drepturile copilului, obligă toate autorităţile şi actorii implicaţi în educaţia copiilor să subscrie orice activitate interesului superior al copilului, printr-o educaţie echilibrată şi adaptată nevoilor psiho-sociale ale acestora.

Totodată, potrivit prevederilor Legii 272/2004 privind protecţia copilului, solicităm Avocatului Poporului să intervină pentru respectarea legii în cazul abuzului emoţional şi psihic promovat de Ministerul Educaţiei Naţionale cu prilejul manifestărilor legate de Halloween în şcoli.

Preşedinte ARPAC

Dr. Filip Panait

COMENTARII

WORDPRESS: 3
  • Bogdan Sava 7 ani

    Ma mira ca Asociatia care se refera la o parte dintre cei afiliati la o religie in Romania face plangere cu privire la abuz asupra tuturor copiilor.
    As zice ca ar utile unei asemenea spete expertize cu privire la eventualul caracter general al susceptibilitatii la un abuz de asa natura a intregii clase ”copiii din Romania” caci extrapolarea de la subclasa unora dintre religiosi este o miza legala intriganta.

  • Marian S. 7 ani

    Cum sa te mire domnule? Nu-i normal si logic sa se refere la TOTI copii? nu doar la segmentul crestin? Abuzul psiho-emotional e nociv pentru toti, indiferent de segmentul religios din care fac parte. Foarte bine ca a luat cineva atitudine. Din pacate insa nu o sa rezolve nimic, pt ca indoctrinarea de la o varsta tot mai frageda cu tampenii mistice este on obiectiv usor de implementat in creierile spalate. Si nu e vorba de susceptibilitate ci de o cruda realitate pe care autoritatile se fac ca nu o vad. Ce expertize iti mai trebuie cand se vad deja cu ochiul liber rezultatele educatiei ??(fie vorba intre noi, nici adultii nu sunt mai breji..)

  • Bogdan Sava 7 ani

    Catre Marian S.: sunt de acord ca abuzul (psiho-emotional) este nociv in esenta, prin definitie, fiind truism.
    Comentariul meu se referea la dezbaterea juridica prin argumentele specifice si face trimitere la distingerea intre judecati de valoare si probarea sustinerilor.
    Raspunzand la intrebarea dvs., poate retorica, consider ca nu este potrivit ca termenul ”normal” sa acopere situatia in fapt, intrucat nu exista informatiile relevante asupra susceptibilitatii copiiilor din Romania la acel acuzat abuz. Consider ca exista informatii pertinente/relevante asupra susceptibilitatii unui numar masiv/insemnat/relevant de copii din Romania, informatii detinute ori banuite de o fiecare om in parte, in masura variabila. Cunoasterea fiecarui caz in parte mi se pare imposibila in acest stadiu al stiintei.
    Nu resping sustinerile Asociatiei din plangere intrucat exista valorile fiecaruia ocrotite de legislatie, mi-am exprimat mirarea si asupra estimarii acesteia a depasirii obstacolelor legate de cunoasterea stiintifica. Pe calea de consecinta a acestor obstacole mi se pare cu atat mai dificil sa se acuze cu privire la clasa tuturor copiilor, luand in considerare numarul mare a acelor incadrati in subclasa ””copiii crestini din Romania”. Probarea abuzului pe subclasa mi se pare o sarcina supraomeneasca, dara pe clasa!