Roman, Neamț
Căutare site

Comunicat de presă

Ionel Arsene: „Liviu Dragnea trebuie să rămână în funcţia de Preşedinte Executiv”.

Preşedintele PSD Neamţ, deputatul Ionel Arsene, a afirmat că organizaţia judeţeană consideră că Liviu Dragnea trebuie să rămână în funcţia de Preşedinte Executiv al PSD. Deputatul social-democrat consideră că liderul PSD a avut un rol semnificativ în victoriile partidului din ultimii ani, iar experienţa sa este utilă oricărei formaţiuni politice.

„Decizia în cazul Dragnea este una neplăcută pentru noi, cei din PSD, dar care pune sub semnul întrebării o practică întâlnită în orice partid din România şi, de altfel, din majoritatea statelor democratice: convingerea oamenilor să vină la vot. Verdictul instanţei este mai degrabă unul simbolic, fiind vorba de condamnarea unei acţiuni politice. În acest caz nu vorbim de acte de corupţie sau de nereguli administrative. Singura vină a lui Liviu Dragnea este aceea de a fi exponentul celor 7,4 milioane de români care în 2012 au votat pentru demiterea lui Traian Băsescu.

Preşedintele Executiv al PSD a demonstrat că are demnitate şi nu s-a agăţat de funcţia din Guvern, înţelegând că, pentru imaginea Executivului, pentru a nu-l vulnerabiliza în faţa atacurilor josnice ale adversarilor politici, este mai bine să se retragă. Însă, el trebuie să rămână pe mai departe un pilon de bază al conducerii PSD.

Liviu Dragnea a avut un rol semnificativ în victoriile PSD din ultimii ani, iar experienţa sa este utilă oricărei formaţiuni politice. În acest moment, PSD se află în postura de partid de guvernământ şi de principală forţă politică a ţării şi datorită acestuia. Mai are încă foarte multe de spus în politica din România şi în PSD. Personal, regret decizia luată după aflarea verdictului dat de instanţă, aceea de a-şi anunţa demisia din funcţia de Preşedinte Executiv, şi sper ca, până luni, când va avea loc şedinţa BPN, să revină asupra acesteia. Conducerea PSD Neamţ consideră că Liviu Dragnea ar trebui să rămână pe mai departe Preşedinte Executiv. A demonstrat că este un foarte bun lider politic, iar ca ministru a gestionat într-un mod corespunzător un portofoliu de bază în configuraţia guvernamentală”
, a declarat deputatul PSD, Ionel Arsene.

Comentarii 0

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.