Comunicat de presă

Simpozion – 150 de ani – Istorie şi tradiţie în Senatul României

Bicameralismul parlamentar în România. Tradiţie şi perspective

Dacă prima parte a simpozionului a prilejuit o evocare a tradiţiei bicameralismului în istoria parlamentarismului românesc, partea a doua a fost dedicată analizării perspectivelor de evoluţie ale instituţiei parlamentare, în cadrul unei dezbateri moderate de domnul senator Ioan Chelaru, vicepreşedinte al Senatului şi preşedinte al Uniunii Juriştilor din România. În cuvântul de deschidere, conf. dr. Ioan Chelaru a apreciat că analizarea „aspectelor pe care le implică bicameralismul în România – şi, în special, formele de interacţiune şi de colaborare dintre cele două Camere, precum şi modul în care sunt reprezentate interesele sociale şi politice prin intermediul acestui aranjament instituţional” prezintă un interes deosebit atât pentru mediul academic, cât şi pentru clasa politică şi societatea civilă, întrucât „în ultimii ani, în România, s-a cristalizat un larg curent de opinie privind necesitatea de a perfecţiona sistemul nostru parlamentar, de a reproiecta raporturile dintre cele două Camere, diferenţiind atribuţiile legislative, iar pe agenda Parlamentului se află în dezbatere un proiect de modificare a Constituţiei, îndelung discutat între partidele parlamentare.”

Expunerea a cuprins, pe lângă o scurtă retrospectivă istorică, un set de propuneri concrete vizând

„o reconfigurare a competenţelor celor două Camere ale Parlamentului, care să presupună „partajarea competenţei legislative între cele două Camere ale Parlamentului; transformarea Senatului într-o Cameră cu competenţă extinsă în ceea ce priveşte activitatea de control parlamentar; limitarea competenţelor celor două Camere ale Parlamentului, întrunite în şedinţă comună”. În materie de legiferare, domnia sa a propus ca Senatul să devină Cameră decizională în privinţa

„iniţiativelor legislative care reglementează sistemul electoral, organizarea administraţiei publice locale, a teritoriului, precum şi regimul general privind autonomia locală, cele privind ratificarea actelor internaţionale, inclusiv cele referitoare la acordarea de împrumuturi externe, precum şi a celor care au ca obiect de reglementare măsurile legislative ce rezultă din aplicarea acestora”.

„Ca efect al transformării Senatului într-o veritabilă Cameră de control”, domnul senator Ioan Chelaru a apreciat că „ar putea scădea numărul comisiilor permanente, dar ar putea creşte numărul comisiilor speciale şi/sau de anchetă; va scădea numărul şedinţelor comune; va creşte eficienţa controlului parlamentar în ceea ce priveşte analizarea activităţii instituţiilor publice care au, potrivit legii, obligaţia depunerii de rapoarte, dări de seamă, informări la Parlament”.

Observând că,

„în percepţia publică din România, principala funcţie – dacă nu chiar singura – cu care Parlamentul este identificat este cea de organ legislativ”, vorbitorul a subliniat că

„în ceea ce priveşte controlul parlamentar, Legea fundamentală conferă deplină libertate procedurală de acţiune indicând – fără a limita – principalele instrumente prin care acesta poate fi exercitat: întrebările, interpelările, declaraţiile politice, moţiunile, comisiile parlamentare (speciale sau de anchetă, subcomisii în cadrul comisiilor permanente); dincolo însă de indicarea acestora, Constituţia nu cuprinde – ca în cazul procedurii legislative – termene precise, sancţiuni juridice în cazul neexercitării acestora ori obligaţia conformării generale şi imediate a subiectelor de drept faţă de eventualele consecinţe pe care acestea le-ar putea antrena. Din această perspectivă, este evident că posibilităţile procedurale de care dispune fiecare Cameră a Parlamentului şi, implicit, drepturile parlamentarilor legate de exercitarea funcţiei de control parlamentar sunt, însă, mult mai variate, cele legate de analiza eficienţei legii numărându-se printre cele mai recente în practica dreptul parlamentar comparat”.

Domnul senator Ioan Chelaru a subliniat în mod deosebit necesitatea implicării specialiştilor în drept constituţional, a elitelor intelectuale, în procesul de revizuire a Constituţiei, aflat în plină desfăşurare, în sensul reformării şi modernizării sistemului parlamentar românesc corespunzător cu exigenţele lumii actuale.

Au prezentat puncte de vedere pe tema bicameralismului şi a perspectivelor de reformare a sistemului parlamentar românesc profesorii Simina Tănăsescu, Ion Alexandru, Oliviu Gherman (fost preşedinte al Senatului), Virginia Vedinaş, Cristian Ionescu. În alocuţiunile susţinute vorbitorii s-au referit la necesitatea asigurării bicameralismului atât la nivel instituţional, cât şi funcţional, au invocat argumentul tradiţiei istorice, precum şi al descentralizării şi participării eficiente în cadrul procesului decizional european. S-a vorbit despre căutarea echilibrului puterilor, despre evitarea unei posibile derive a legislativului. S-au căutat răspunsuri la întrebări precum „Este bicameralismul în dificultate?” şi „Ce tip de bicameralism trebuie adoptat”.