Roman, Neamț
Căutare site

Comisar şef cercetat disciplinar

Şeful Secţiei de Poliţie Săbăoani este cercetat disciplinar  de IPJ Neamţ şi IGPR. Acesta a fost reclamat de SNAP că ar fi comis mai multe abateri profesionale. Comisarul şef Ursu nu a dorit să comenteze situaţia.

Comisarul şef de poliţie Constantin Ursu, şeful Secţiei de Poliţie Săbăoani, este cercetat disciplinar pentru presupuse abateri de natură profesională. În luna septembrie, reprezentanţii Sindicatului Naţional al Agenţilor de Poliţie (SNAP) îl acuzau pe comisarul-şef Constantin Ursu de limbaj neadecvat în relaţia cu subordonaţii, dar şi de alte nereguli.

„Șeful Ursu ia măsuri disciplinare pe bandă rulantă împotriva propriilor subalterni, munca lor fiind cea care îi permite să îşi păstreze scaunul. Astfel, un şef de post a fost mustrat cu atenţionare pentru că nu a răspuns la telefonul mobil personal”, se arată într-un comunicat al SNAP din luna septembrie.

În urma acestor acuzaţii publice au fost demarate verificări, care s-au finalizat cu declanşarea procedurilor disciplinare pe două speţe separate.

„Aspectele semnalate de dumneavoastră vizând nerespectarea programului de lucru şi a altor drepturi ale poliţiştilor din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Neamţ, Secţia nr. 3 de Poliţie Săbăoani, au făcut obiectul unor verificări efectuate la nivelul unităţii teritoriale de poliţie, sens în care nu au rezultat situaţii de fapt de natură a atrage responsabilităţi în sarcina ofiţerului cu atribuţii în această privinţă. Totuşi, au fost identificate  disfuncţionalităţi în activitatea profesională a şefului Secţiei 3 de Poliţie Rurală Săbăoani, constând în manifestarea de către acesta a unui comportament inadecvat în relaţia profesională cu poliţiştii postului de poliţie Tămăşeni, motiv pentru care conducerea IPJ Neamţ a dispus faţă de ofiţer declanşarea procedurilor disciplinare în vederea stabilirii existenţei/inexistenţei unor abateri disciplinare.

Din verificări au reieșit că şeful Secţiei 3 de Poliţie Rurală Săbăoani a încălcat prevederile legale la organizarea activităţilor de pregătire fizică (n. red. – poliţiştii au dreptul, prin lege, la câteva ore pe săptămână, alocate din program, pentru pregătirea fizică), motiv pentru care, faţă de ofiţer, conducerea Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) a dispus declanşarea procedurilor disciplinare”
, se arată într-un document semnat de comisarul şef Tudor Sandu, directorul Direcţiei de Control Intern al IGPR.

În urma cercetării disciplinare a IPJ Neamţ şi a IGPR se va stabili dacă şeful Poliţiei Săbăoani este vinovat de una sau mai multe abateri şi abia apoi se vor lua eventuale măsuri.

Disputa între comisarul şef Constantin Ursu şi SNAP a apărut la trei săptămâni de la momentul în care şeful Secţiei de Poliţie Săbăoani a decis să părăsească Sindicatul Naţional al Agenţilor de Poliţie (SNAP), al cărui vicepreşedinte este Ioan Cănărău, şi s-a înscris în Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual (SNPPC). Constantin Ursu a fost membru SNAP timp de cinci ani.

Șeful Secţiei de Poliţie Săbăoani nu a dorit să ofere un punct de vedere, declarând că va face acest lucru după finalizarea verificărilor.

Comentarii 18

Discuția cititorilor despre acest articol

  1. Gineta

    probabil acesti politisti sunt sparati ca atunci cand sunt la baut in barurile din comuna in timpul orelor de program ,seful lor nu a avut buna inspiratie sa considere ca dumnealor de fapt se antreneaza fizic si moral pentru ca au dreptul la cateva ore de pregatire fizica si nu sa ii sanctioneze desi sunt sigura ca mare parte din ei au avut scutire de efort fizic la scoala….si cum orice elev intelege ca e scutit de ora de educatie fizica si nu doar de efort fizic asa si aceati domni sa antreneaza in barurile din ADJUDENI in timpul orelor de serviciu……si un sfat pentru SEF e sa treaca inapoi la sindicatul in care a mai fost ca si-a pus vicepresedintele in cap iar din foto vad ca nu prea are multa scoala ,ca de la zebra la stele e multa carte si……..doar asa poate si el sa se afirme …………….doar, doar va rasari o stea si pe umarul lui…..ha,ha,ha!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

    1. LLL

      gineta,draga,nu stiu ce relatie ai yu cu „domnul” Ursu,dar mai intereseaza-te si cum a ajuns acesta politist (ca la Altex,doar cu buletinul)cum a fost facut ofiter (cam tot asa) si nu in ultimul rand cat au durat la el cei 4 ani de liceu la lic 4.apoi sa vorbesti de acel agent cu „zebra”. cat despre facultate,acum doar cei care nu vor sau nu au bani nu o urmeaza,dar pt cunostintele tale,sa stii ca si acel agent ca si marea lor majoritate au sau sunt in cursul finalizarii studiilor superioare. Eu insa sunt curios cum de a fost de acord Ionica sa il accepte in sindicat,el nefiind agent si fiind cunoscut dispretul acestuia fata de agenti.mereu i s-a parut ca acestia ar putea consuma mai mult decat el. (DRUM LA DEAL SI DRUM LA VALE…..) Stie el pe unde canta asta…

      1. ion

        Stimabililor, C.Ursu a fost coleg cu mine la doctorat, este doctor in sociologie si il cunosc foarte bine. Se vede ca tot ce faceti este foarte bine organizat cu scopul de a face rau acestui om. Cine este in spatele acestui spectacol? Ce se urmareste prin atacurile la adresa lui? Cine il cunoaste si sunt convins ca foarte multe persoane nu cred nimic din toate aberatiile tale!
        Domnilor din conducerea IPJ NEAMT, nu se sesizeaza nimeni de activitatea d-lui Canarau, de aparitia in presa cu articole impotriva colegilor d-vs, aveti sindicate pe categorii de personal. Eu, stiu ca sindicatul apara interesele tuturor angajatilor si nu isi spala rufele in public! revin si intreb…..ce se urmareste prin actiunile d-lui Canarau, sub nici o frma obtinerea unor drepturi legale. Acest SNAP, a devenit o rusine pentru politie si politisti. Sunt foarte curios sa vad cum se termina cu acest SNAP!

  2. snap romania

    E o eroare strecurata in articol ! Domnul comisar sef s-a retras din SNAP pe 21 august 2013 cand a fost sesizat IPJ Neamt despre comportamentul sau fata de colegii de la Postul de Politie Tamaseni! Inca din anul 2011 organizatia noastra sindicala a facut sesizari despre abuzurile sefului de sectie !

    1. SORIN

      Cam bati campii, cms.ursu este sef din anul 2012, pe cine reclamai tu in 2011 ?? Probabil nu a raspuns la niste comenzi de tot il faci in ziare. Foarte serioasa organizatia voastra sindicala, ca si tine si seful tau fierarul.

  3. careva

    Gineta , dupa cum se vede nu prea ai avut trecere in fata lui si acum iti versi amarul ca sa te razbuni , mai vezi si tu cata carte stii.

  4. Cetatean al comunei

    in sfirsit s-au sesizat si organele /// in comportamentul lui Ursu si-a bagat nasul peste tot .A ajuns si in com.Botesti unde sustinut bine de o persoana isi baga nasul unde nu avea nici o atributie dar era sustinut????? si obligat .A facut mult rau iar cauzele nu le-a judecat pe buna dreptate mai are de platit ,,,, D-zeu nu doarme

    1. ion

      ai dreptate prea si bagat nasul si le a dat peste bot coruptilor se vede ca tea deranjat si pe tine . ….de fapt coruptii striga coruptii. bine ar fi daca ar mai fi si alti politisti ca el!
      NU TE LASA SI CONTINUA SA II BAGI PE HOTI LA CUSCA UNDE LE ESTE LOCUL!
      DUMNEZEU SA L AJUTE SA STARPEASCA HOTII!

  5. UNUL

    costel la revolutie era strungar la I.M.ROMAN revolutia l-a prins la bucuresti dupa tigari carpati ca facea (comert)visul lui era sa devina militian dar nu putea din cauza tatalui (era paznic la i.m.r.) si cazuse in pacat avea dosar penal iar dupa revolutie era sergent major in piata smirodava si bea din cand in cand o bere rece din cadita cu gheata cu raposatul MARIN

    1. ion

      Ce apropiat esti de el, cat de bine il cunosti, probabil ai avut de suferit mult de pe urma lui. Esti o ea sau un el? Dar mult suferi……dar ce a facut bine nu stii sa scrii. D fapt se vede clar ca este vorba doar de al compromite, insa nu prea aveti cu ce. Putini politisti sunt ca el, ii poti numara pe degetele de la o mana! Tot orasul il cunoaste si ca om si ca politist, nu puteti sa-l compromita . Faceti parte din gasca frustatului de canarau.

      1. UNUL

        nu am avut nici de suferit nici de castigat dar asta este realitatea si daca deranjeaza asta e,nu ne putem ascunde trecutul. I.M.R -UL nu era o fabrica asa de mare si ne cunosteam intre noi in sectie.asta e deranjeaza,,,,,

  6. Nn conteaza,

    daca ati sti cine este canarau si ce combinatii are cu liderul sindical de la bucuresti SURUGIU ati intelege toata activitatea lui. nu puneti botul la vrajelile lor, acestia fac muncapolitica

  7. horo

    stimabililor, f. tarziu v-ati dat seama cine este Canarau si cine il duce cu lesa prin curtea MAI. O sa mai latre putin si o sa-l spanzure chiar dresorul. nu-l cunoasteti pe dresor. un BAIAT DE BAIAT CARE CAT A FOST POLITIST A CUMPARAT SI VANDUT FIER, IAR ALTII MUNCEAU PENTRU EL.

  8. EU VAD,

    L-am vazut pe d-ul Canara, la o emisiune in care ”apara” pe un politist, ca de fapt acesta ar fi rolul lui, era foarte contrariat si se intreba ce cauta d-ul Ursu la Zilele Toamnei, organizata in centrul orasului Roman…..de ce a intrat el in cortul organizatorilor in care a intrat si primarul in acea zi. La mintea lui si a realizatorului tv a facut o mare crima si a facut politica. Domnilor, care este obiectivul dumneavoastra, ce va facut comisarul, de ce nu mai aveti loc de el. Ce comanda si de la cine aveti sa-i faceti imagine negativa? Pe cine a deranjat oare acest ofiter. Pozele trimise la emisiune au fost facute de liderul de sindica snap canarau si tot el le-a si comentat. Oare de ce? Ce urmaresti domnule…… ca numai munca sindicala nu faci.Se vede ca alaturi de tine sunt numai cei care iti seamana…de fapt cine se aseamana se si aduna! Canarau, tu afirmai intr-o alta emisiune ca politistii in timpul lor liber…. dar politistii sunt liberi? , au dreptul sa faca ce doresc. Era cumva acolo in cortul organizatorilor o sedinta de partid? De ce nu avea voi? Nu ti-a cerut? Dar, dupa privire imi dau seama ca nu aveai cum sa intelegi.Parerea mea este sa-ti faci datoria pentru ce esti platit, adica sa prinzi si tu niste hoti adevarati nu cu minori cum te lauzi in ziare! SUCCESE!!!!!!

  9. CIRCOTILA

    DACA ATI FI PREOCUPATI DE INTERLOPII DIN ZONA,CIT SINTETI DE PREOCUPATI DE UN OM AL LEGII,POATE CA AR FI MULT MAI BINE PENTRU TARA! DIN CITE INTELEG,I SE REPROSEAZA CA S-A SCOLIT DUPA REVOLUTIE,CA A SUPARAT NISTE”OAMENI DE AFACERI” DIN ZONA,CA E EXIGENT CU SUBALTERNII IN EXERCITAREA ATRIBUTIILOR LOR DE SERVICIU SI CA…..SINDICATUL DIN CARE A FACUT PARTE ,IN LOC SA IL APERE S-A TRANFORMAT IN….ACUZATOR! NUMAI CA…NU AM INTELES CARE SINT ACUZATIILE CARE I SE ADUC! ASTEA SINT PROSTII! DEH! ”VULPEA CIND NU AJUNGE LA STRUGURI,ZICE CA SINT ACRII !” CITI DINTRE VOI,NU V-ATI SCOLIT DUPA REVOLUTIE,CITI AVETI CURAJ SA SCORMONITI UNDE ”NU TREBUIE” SI CITI DINTRE VOI,IN POSTURA DE SEF,V-ATI FACE DATORIA CU RISCUL CA VA ”SUPARATI” SUBALTERNII?

  10. SORIN

    AM TRAIT SA O VAD SI PE ASTA, POLITISTII SE ATACA INTE EI, SE VEDE DE LA PARIS CA LIDERUL DE SINDICAT ESTE OMUL INTERLOPILOR SAU PERSOANELOR DERANJATE DE CELALALT POLITIST. DE CE NU-L IMPUSCATI PE COMISAR SI SCAPATI DE EL?! SI TE MAI INTREBI DE CE HOTII ISI FAC DE CAP, POLITISTII LUPTA , LUPTA, LUPTA SI IAR LUPTA SINDICAL! OARE CINE ARE DE CASTIGAT???
    FELCITARI DOMNULE CANARAU !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

  11. SORIN

    unde sunt politistii cand ni se sparg casele si masinile……a am inteles sunt la sport si nu au tim pentru contribuabili. nu sunt legati cu lanturi si fac greva la bucuresti. SA VA FIE RUSINE NOI VA PLATIM SI VOI FACETI GRVA CA NU SUNTETI LASATI SA FACETI SPORT PRIN RESTURANTE SI BARURI!!!!!!!!!!!!!!! LA MUNCA! DE ASTA IL RECLAMATI PE COMISAR CA VA PUNE LA TREBA ! RUSINE!

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.