Prima paginăSocial

Colinde și daruri pentru bătrâni, de la elevii Colegiului Tehnic „Danubiana”

Colinde și daruri pentru bătrâni, de la elevii Colegiului Tehnic „Danubiana”

Dimensiune text

 

Miercuri, 21 decembrie, elevii de la Colegiul Tehnic „Danubiana” au mers la colindat la bătrânii aflaţi în Complexul de servicii pentru persoane adulte cu handicap din Roman. Bătrânii, mulţi dintre ei imobilizaţi la pat sau în fotolii rulante, au primit din partea tinerilor un colind, un zâmbet şi un pachet cu fructe şi dulciuri. Activitatea s-a intitulat „Învaţă să dăruieşti!” şi a mobilizat elevi din clasele a IX-a A, a IX-a E, a X-a E, a XI-a B, a XI-a E şi a XI-a F, coordonaţi de profesoarele Mirela Constantinescu, Lămîiţa Iliescu, Eva Netedu, Genoveva Bordeianu, Simona Aldea și Gabriela Apostol. Activitatea face parte dintr-un proiect educațional mai amplu, intitulat „Ne pasă de semenii noştri… ”, care are drept scop implicarea elevilor în activităţi de voluntariat şi de caritate, care să contribuie la binele comunitar şi să creeze anumite legături care să conducă la o responsabilizare mai mare a elevilor.

elevi-colegiul-danubiana-colinde-batrani

 

„Prin acest proiect, ne-am propus să lărgim sfera de cunoaştere umană, elevii să fie alături de cei singuri, să cunoască aspecte din viaţa persoanelor singure, bolnave, abandonate, reuşind ca, prin proiect, să stabilim o punte de legătură între două medii diferite. Elevii sunt dornici să se implice în astfel de activităţi, în care să se simtă importanţi, să ştie că prezenţa lor aduce fericirea altor persoane, care ar putea fi bunicii, fraţii sau prieteni ai lor. Crăciunul este sărbătoarea darurilor și a dărniciei. De aceea, cu prilejul acestei sărbători, facem daruri celor care ne sunt dragi, dar și celor pe care nu îi ajută nimeni. În momentul în care îi vezi pe aceşti bătrâni, nu se poate să nu fii copleşit de emoţii şi să mulţumeşti lui Dumnezeu că eşti sănătos. Nevoile acestor oameni sunt mari şi, de aceea, te simți de două ori mai împlinit sufletește atunci când poți aduce bucurie bătrânilor internaţi aici”, a precizat profesor Simona Aldea, coordonatoarea proiectului.

 

Partajează articolul

COMENTARII

WORDPRESS: 0