Roman, Neamț
Căutare site

Cod portocaliu de ploi torențiale, vijelii și grindină, până joi după-amiază

Cod portocaliu de ploi torențiale, vijelii și grindină, până joi după-amiază

Administrația Națională de Meteorologie a actualizat avertizările emise la începutul săptămânii, prelungind intervalul în care cea mai mare parte a țării, inclusiv județul Neamț, urmează a fi afectată de fenomene de instabilitate meteo accentuată.

Conform meteorologilor, în intervalul miercuri, 6 iulie, ora 10:30 – joi, 7 iulie, ora 12:00 (COD GALBEN), în centrul, nordul și nord-estul țării, apoi și în sud și est, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice și pe arii restrânse vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși local 25 – 40 l/mp.

În intervalul miercuri, 6 iulie, ora 12:00 – joi, 7 iulie, ora 12:00 (COD PORTOCALIU), în jumătatea de nord a Moldovei, local în Transilvania, Muntenia și nord-estul Olteniei vor fi averse torențiale, vijelii (rafale de peste 70 – 80 km/h), frecvente descărcări electrice și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor depăși local 35 – 40 l/mp și pe arii restrânse 50 – 80 l/mp.

Comentarii 0

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.