Miercuri, Administrația Națională de Meteorologie a actualizat atenționările emise la începutul săptămânii, prelungind până joi seară intervalul în care cea mai mare parte a țării va fi afectată de ploi și vânt puternic.
Conform meteorologilor, joi, 29 mai, între orele 03 – 23 (COD GALBEN), vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse torențiale, frecvente descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului (rafale de 50 – 70 km/h) la munte, Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, vestul și nordul Moldovei și local în nordul Munteniei. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 15 – 25 l/mp și pe arii restrânse de 30 – 40 l/mp. După-amiaza și seara, pe alocuri vor fi vijelii și grindină.
Județul Neamț se află, la fel ca întreaga zonă de est a țării, până joi dimineață, 29 mai, sub avertizare meteo de tip Cod portocaliu de precipitații abundente. În această perioadă, sunt așteptate ploi importante cantitativ, urmând a se acumula precipitații de 50 – 70 l/mp și, izolat, de peste 80 l/mp.






Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol