Prima paginăEducatie

Clase speciale pentru copiii buni de la țară

Dimensiune text

Elevii de la țară care pot și care doresc să învețe ar putea beneficia de un proiect al Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Neamț care să fie pus în aplicare în viitorul an școlar.

 

 

Cîte o clasă pentru fiecare zonă a județului, Roman, Piatra Neamț și Tîrgu Neamț ar urma să fie înființată la una dintre școlile bune din oraș, cheltuielile legate de masa și cazarea elevilor urmînd a fi susținute de comunitatea din care provine elevul. „Ideea care stă la baza acestui proiect este aceea de a-i ajuta pe copiii buni din mediul rural. Sînt copiii foarte buni în școlile de la țară care nu au avut, pînă acum, posibilitatea de a se afirma, fie pentru că ritmul în care se lucrează la clasă este prea lent pentru ei, fie pentru că nu au întîlnit poate profesorul potrivit, care să știe cum să exploateze interesul și puterea lor de învățare sau din diverse alte motive. Mizăm foarte mult, în implementarea proiectului, pe sprijinul comunității locale din care pleacă elevul. Elevii de acum reprezintă generația care ne va schimba și cred că este de datoria comunității să sprijine aceste valori, urmînd ca beneficiul să se întoarcă apoi însutit tot asupra comunității. Tocmai de aceea am amînat începerea proiectului pentru viitorul an școlar, pentru a discuta cu reprezentanții consiliilor locale din județ și pentru ca aceste cheltuieli să fie cuprinse în proiectul de buget pentru anul viitor„, a spus inspectorul școlar Maria Ghiniță, inițiatorul proiectului.

Proiectul inspectoratului școlar reprezintă, practic, o continuare locală a proiectului național „Bursierii Guvernului României”, care s-a stins după primii doi ani, din lipsa finanțării.

COMENTARII

WORDPRESS: 6
  • marius 9 ani

    Doamna inspector dar ce cand profesorii de la tara nu stiu sa predea la elevii buni , oare din ce sistem faceti parte ? sau ati utat cum este la catedra? cred ca ar fi cazul sa revizuiti si sa va cereti scuze fata de profesorii care lucreaza in mediul rural si sa fiti inspector pentru toti profesorii din judetul Neamt. Daca nu reusiti , lasati locul la alt cadru didactic, ca mai exista in judet destule cadre didactice competente , va rugam sa ne respectati pe toti.

  • profesor 9 ani

    Pt. Marius, sa mearga putin la Oteleni de unde a plecat dar sa mearga iarna cand este drumul inzapezit si apoi sa mai faca discriminari, chiar trebuie sa ne fie jena ? toti am terminat o facultate inainte de 1990, dar poate cand esti inspector ai uitat de unde ai plecat si tocami unde ai ajuns!

  • profesor 9 ani

    Cam asa este ar trebui si inspectorii sa mai fie schimbati ca stau cam de multa vreme pe sacunele inspectoratului si unii dintre ei ca inspectoarea de fata fac gafe cam mari.

  • Dana 9 ani

    Ce invidiosi sunteti, domnilor ,,profesor”! Daca sunteti asa capabili, de ce nu sunteti voi inspectori?

  • profesor 9 ani

    Pt. DANA , NU SUNTEM PENTRU CA NU AVEM PILE , DACA NU STII CE INSEAMNA MERGI SI TE INTERESEAZA SAU CITESTE PRINTRE RANDURI CA ASA SE POARTA IN INVATAMANTUL NEMTEAN SI NU MAI PUNE INTREBARI CA DUPA CUM SE VEDE CAM STAI LA MASA CU EI…………………….

  • ptDana 9 ani

    Se pare ca esti de partea celor care muncesc mai putin , de partea celor care au uitat cum era la catedra , de oamani ca acestia credeti voi ca are nevoie invatamantul .