Roman, Neamț
Căutare site

Clasa pregătitoare în regim „after school”

Copiii nu vor avea lecții după-amiaza, iar cheltuielile vor fi suportate de părinți.

 

 

Clasa pregătitoare poate fi parcursă și în regim de „program prelungit”. Din cele trei clase pregătitoare propuse la Școala „Mihai Eminescu”, una ar putea fi cu program prelungit, dacă părinții solicită acest lucru.

„Avem condițiile necesare pentru a înființa o clasă cu program prelungit. Pînă acum, avem 20 de cereri venite din partea părinților care preferă acest sistem de învățămînt. Clasa va funcționa după modelul celor deja existente în învățămîntul primar, doar că programul de după-amiază nu va avea teme pentru copii, întrucît acestea nu sînt prevăzute în metodologile pentru clasa pregătitoare. Aceasta nu înseamnă că nu pot fi incluse activități la solicitarea părinților, cercuri de pictură, de dansuri, limbi străine. Sîntem deschiși la solicitările care vin din partea părinților„, a spus profesoara Cristina Rusu, director adjunct al Școlii „Mihai Eminescu”.

Cheltuielile legate de masa de prînz a copiilor, de închirierea spațiului pentru programul de după-amiază și de plată a personalului care se ocupă de supravegherea copiilor după cele patru ore de program obligatoriu le revin părinților.

Comentarii 0

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.