Roman, Neamț
Căutare site

Ciorile strică frumusețea Parcului Municipal

Parcul Municipal Roman este admirat nu doar de romașcani, ci și de persoanele care vizitează orașul.

 

 

De curînd, un băcăuan care a tranzitat municipiul a trimis un e-mail către Primăria Roman, exprimîndu-și admirația pentru modul în care arată acum Prcul Municipal, în comparație cu anii anteriori. Autorul e-mail-ului a sesizat, însă, că ciorile care au cuiburi în copacii din parc sînt numeroase și strică din farmecul pe care îl are acest spațiu.

Sesizarea băcăuanului a fost corectă, avînd în vedere că reprezentanții Asociației Vînătorilor și Pescarilor Sportivi (AVPS) Roman estimează că pe raza municipiului sînt peste 20.000 de asemenea înaripate.

„Anul trecut am împușcat aproximativ 5.000 ciori, în cadrul unor acțiuni organizate la solicitarea Primăriei Roman. Dar nu prea se observă, fiindcă aceste păsări nu au inamici naturali și se înmulțesc fără probleme”, a afirmat Marius Grosu, directorul AVPS Roman. Primăria municipiului Roman a făcut periodic, în ultimii trei ani, acțiuni pentru a micșora numărul ciorilor. Anul acesta, o activitate de împușcare a ciorilor a fost organizată în luna ianuarie. Următoarea acțiune va avea loc în toamnă.

Comentarii 0

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.