Roman, Neamț
Căutare site

CINE POATE PRIMI AJUTOARE DE URGENŢĂ DIN PARTEA PRIMĂRIEI ROMAN

CINE POATE PRIMI AJUTOARE DE URGENŢĂ DIN PARTEA PRIMĂRIEI ROMAN

bani lei2-680x365În şedinţa de miercuri, 2 martie, consilierii locali romaşcani vor dezbate aprobarea noului regulament de acordare a ajutoarelor de urgenţă. Astfel, conform documentului, ajutoarele de urgenţă se vor acorda în baza efectuării unei anchete sociale, utilizând veniturile reale ale familiei şi cheltuielile pe care le efectuează şi care sunt numai de strictă necesitate pentru o persoană sau familie nevoiaşă. Sumele se situează între 500 și 2.000 de lei. Ajutoarele de urgenţă se pot acorda maximum trimestrial, cu unele excepții.

Primarul stabileşte cuantumul ajutorului de urgenţă, care se va acorda pentru:

– necesitarea de internare, efectuare de investigaţii medicale, efectuare de intervenţii chirurgicale la spitalul municipal sau clinici dintr-o altă localitate, efectuarea unui tratament medical de specialitate (ajutor de urgenţă de maximum 2.000 de lei);

– procurarea de medicamente pe bază de reţete compensate sau a celor de valori mari, dispozitive medicale, îngrijiri stomatologice, dacă procurarea lor este imposibilă din motive obiective – epuizare fondurilor din farmacii, venituri insuficiente, etc. (maximum 1.500 de lei);

– beneficierea de burse de studiu în străinătate, în cazul studenţilor care provin din familii cu venituri insuficiente (maximum 1.500 de lei);

– decesul unui membru al familiei – soţ, soţie, copil, frate, soră, mamă, tată sau orice altă rudă care domicilia sau locuia efectiv cu solicitantul (maximum 1.000 de lei);

– o persoană care suportă benevol cheltuielile de înmormântare, în cazul decesului unei persoane care nu are susţinători legali (maximum 500 de lei);

– procurarea de lemne de foc pentru persoane vârstnice care nu sunt beneficiare de ajutor social şi care nu primesc ajutor pentru încălzirea locuinţei de la stat (maximum 500 de lei);

– achitarea unor debite, chirii, penalităţi, majorări, taxe sau impozite către furnizorii de utilităţi sau către asociaţia de locatari sau instituţii care le percep în situaţii de incapacitate financiară obiectivă (maximum 1.000 de lei);

– repararea, distribuirea şi transportul materialelor la domiciliul persoanelor singure sau familiilor aflate în situaţie de risc social, ale căror locuinţe sunt într o stare avansată de degradare (maximum 1.500 de lei);

– situaţia persoanelor care au efectuat pedepse privative de libertate şi care fac dovada că au avut ultimul domiciliu pe raza municipiului Roman şi se află în situaţie temporară de dificultate financiară şi locativă (maximum 500 de lei);

– cazul persoanelor care nu realizează niciun fel de venit şi care nu sunt beneficiare de ajutor social, pentru depăşirea temporară a unei situaţii de imposibilitate financiară obiectivă (maximum 1.000 de lei);

– acoperirea minimului necesar de alimente în perioada sărbătorilor tradiţionale – Paşte, Crăciun, Anul Nou (maximum 500 de lei);

– repatrierea corpului neînsufleţit al unei persoane care a decedat în străinătate şi pentru care familia trebuie să suporte costuri foarte mari, însă aceasta nu poate să îşi îndeplinească obligaţiile legale din cauza veniturilor reduse, respectiv venit net pe membru de familie până la nivelul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată (maximum 2.000 de lei).

În cazul decesului unei persoane din familia beneficiară de ajutor social sau al persoanei singure beneficiare de ajutor social, ajutorul de înmormântare acordat este în cuantum de 50% din ajutorul de deces stabilit în cazul pensionarului, prin sistemul asigurărilor sociale de stat, iar ajutorul se acordă unei singure persoane, care poate fi, după caz, soţul supravieţuitor, copilul, părintele, tutorele, curatorul, moştenitorul în condiţiile dreptului comun sau, în lipsa acestuia, persoana care dovedeşte că a suportat cheltuielile cu înmormântarea.

Ajutoarele de urgenţă se pot acorda maximum trimestrial, cu excepţia cazurilor în care creşterea gradului de risc social, vulnerabilitate şi dependenţă o impune.

Conform proiectului de regulament ce va fi dezbătut miercuri de consilierii locali, declararea de către solicitant a unui număr mai mare de membri ai familiei sale sau a unor venituri mai mici decât cele reale, în scopul vădit de a obţine foloase materiale necuvenite, constituie infracţiune de fals, uz de fals sau înşelăciune, după caz, şi se pedepseşte cu măsuri conform prevederilor din Codul penal, iar cererea de acordare a ajutorului de urgenţă este, în mod automat, respinsă.

Comentarii 0

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.