HomeActualitateSanatate

Cine beneficiază de anularea contribuției de asigurări sociale de sănătate

Legea nr. 225/2015 privind anularea contribuţiei de asigurări sociale de sănătate pentru anumite categorii de persoane fizice a fost publicată în Monitorul Oficial şi a intrat în vigoare. Actul normativ prevede anularea contribuţiei de asigurări sociale de sănătate pentru copiii până la vârsta de 18 ani, tinerii de la 18 ani până la vârsta de 26 de ani, dacă au fost elevi, inclusiv absolvenţii de liceu, până la începerea anului universitar, dar nu mai mult de trei luni de la terminarea studiilor, ucenicii sau studenţii. „Dacă au realizat venituri din salarii sau asimilate salariilor, venituri din activităţi independente, venituri din activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură, pentru aceste venituri nu se anulează contribuţia de asigurări sociale de sănătate”, se spune în document.

Beneficiază de anularea contribuţiei şi tinerii cu vârsta de până la 26 de ani care au provenit din sistemul de protecţie a copilului. Dacă au realizat venituri din salarii sau asimilate salariilor, venituri din activităţi independente, venituri din activităţi agricole, silvicultură, piscicultură şi pentru cele acordate în baza Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare, pentru aceste venituri nu se anulează contribuţia de asigurări sociale de sănătate.

Se anulează contribuţia de asigurări sociale pentru soţul, soţia şi părinţii care nu au avut venituri proprii şi care se aflau în întreţinerea unei persoane asigurate, pentru persoanele ale căror drepturi sunt stabilite prin Decretul-Lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată la 6 martie 1945, pentru persoanele deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, pentru persoanele prevăzute la articolul 3, alineatul 1, litera b), punctul 1, din Legea nr. 341/2004. Totodată, se anulează contribuţia de asigurări sociale de sănătate şi pentru persoanele cu handicap, bolnavii cu afecţiuni incluse în programele naţionale de sănătate stabilitate de Ministerul Sănătăţii, femeile însărcinate şi lăuzele, dacă nu au realizat venituri asupra cărora s-a datorat contribuţia sau au avut venituri sub salariul de bază minim brut pe ţară.

Persoanele fizice ce fac parte din categoriile amintite mai sus, care au efectuat plata contribuţiilor, au dreptul la restituirea sumelor achitate.

Comentarii

WORDPRESS: 0