Prima paginăActualitateNeamt

CINCI ARME ŞI PESTE 80 DE CARTUŞE, CONFISCATE DE POLIŢIŞTI

CINCI ARME ŞI PESTE 80 DE CARTUŞE, CONFISCATE DE POLIŢIŞTI

Dimensiune text

arme29-680x365În acest sfârşit de săptămână, poliţiştii nemţeni au acţionat zilnic, suplimentar faţă de efectivele din dispozitivele curente, pentru prevenirea şi combaterea fenomenului infracţional. Activităţile au vizat prevenirea şi combaterea infracţionalităţii stradale, a faptelor care tulbură ordinea şi liniştea publică, precum şi depistarea persoanelor bănuite de comiterea unor infracţiuni.

Astfel, în acest weekend, poliţiştii au constatat 14 infracţiuni, trei fiind fapte de natură judiciară, şase încălcări ale ordinii şi liniştii publice, două la regimul armelor şi muniţiei, una privind regimul de vânătoare, iar două infracţiuni la regimul rutier.

„În cadrul activităţilor desfăşurate, poliţiştii au intervenit şi au aplicat 302 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 34 pentru nerespectarea normelor privind ordinea şi liniştea publică prevăzute de Legea nr. 61/1991, trei pentru desfăşurarea de activităţi de comerţ ilicit, 252 privind regimul rutier, două la legislaţia privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor, două la domeniul silvic şi nouă la alte acte normative. Valoarea totală a sancţiunilor aplicate este de 56.779 de lei, în urma controalelor fiind indisponibilizate cinci arme şi 87 de cartuşe”, precizează un comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Neamţ.

De asemenea, din totalul sancţiunilor aplicate pentru neregulile constatate în trafic, 185 au fost abateri privind depăşirea limitelor legale de viteză, fiind reţinute şase permise de conducere.

Partajează articolul

COMENTARII

WORDPRESS: 0