Un romașcan a organizat un mic spectacol în centrul orașului pentru a-și cere iubita de soție.
Pentru Alina Paula Mărtinaș, 1 septembrie 2013 rămâne o zi de care își va aminti întreaga viață. Nu doar pentru că aceasta a fost ziua în care iubitul ei a cerut-o de soție, ci mai ales prin modul inedit în care acesta a rugat-o să facă pasul cel mare alături de el: în pași de dans și în văzul tuturor romașcanilor aflați la plimbare duminică seara în centrul orașului. Fără să știe ce o așteaptă, Alina a acceptat invitația lui Andrei de a ieși la plimbare. Odată ajunși în centrul orașului, în dreptul statuii lui Roman Mușat, lângă ei a oprit o mașină din care au coborât câțiva dintre prietenii lui Andrei, au instalat rapid un sistem audio și au început să danseze. La ineditul spectacol s-au strâns imediat toți trecătorii, unii chiar s-au alăturat dansului, înainte de a ști despre ce este vorba. „Ideea mi-a venit cu mai mult timp în urmă, după ce am văzut pe internet câteva astfel de momente. Am discutat cu prietenii mei și aceștia s-au declarat de acord, au fost chiar încântați să participe la pregătirea surprizei. Pentru momentul de dans am lucrat timp de trei săptămâni cu doi coregrafi, am făcut repetiții. Deasemenea, am fost urmăriți cu o cameră de un prieten încă de la plecarea de acasă, pentru o sincronizare perfectă. Sunt fericit că am reușit să-i fac această surpriză Alinei și le mulțumesc tuturor prietenilor care m-au ajutat” a spus viitorul mire, Andrei Zbera. „Am fost surprinsă și emoționată în același timp, nu-mi venea să cred că toată această desfășurare de forțe era pentru mine. Mi-au dat lacrimile de emoție”, a spus Alina Mărtinaș. Ea spune că nu regia momentului a fost factorul hotărâtor pentru a spune „Da”. „Nu cred că locul în care accepți o cerere în căsătorie sau modul în care aceasta este adresată sunt hotărâtoare. Sunt multe alte lucruri care contează atunci când accepți să îți împarți viața cu cineva”, a spus Alina Mărtinaș. Cei doi viitori miri s-au cunoscut în urmă cu 7 ani, dar formează un cuplu de 3 ani.
Comentarii
Foarte bine ,asa se organizeaza un eveniment de luat in seama o data-n viata, va doresc succes .
sa fiti fericiti!!
Foarte frumos , felicitari !
Felicitari am vazut imaginile pe net din Torino,frumos si va urez casa de piatra.
Da, spectacol.
Totusi, uitandu-ma la toti adultii aia care-si balangane mainile – arata destul de ridicol.
Psihologic, tot spectacolul pune fata intr-o situatie destul de presanta – nu-i da prea mult de ales. Asta va avea repercursiuni pe viitor.
In rest, observ pe zi ce trece cum noua generatie de baieti devin tot mai efeminati – incearca sa impresioneze prin haine, parfumuri, geluri si alte creme, dansuri in piata publica….
N-am prea vazut barbati care sa impresioneze cu prestanta, atitudine, masculinitate.Si cereri in casatorie fara stat in genunchi…
Acu` ca am spus, sunteti liberi sa-mi sariti in cap.
Ce tganeala………………………….
nu tine mult….calm.hormoni.chimie.astazi esti fericit maine doar multumit iar mai apoi…eu personal nu va urez nimic.absolut nimic.nici rau nici bine.nimic.
si atunci ce mai comentezi frustratule…
nu! am gresit ! nu vazusem clipul.am crezut ca este doar….va rog sa ma…am avut o seara groaznica…brusc zambesc…ba nu ! rad…super….in fond…de ce sa nu fiti fericiti?imi este ciuda.recunosc.la mine nu a fost asa…
bravo, bravo
Andrei,te felicit pentru…initiativă,…regie și…realizare.
O relație frumoasă,o cerere in căsătorie…originală,asumată public,…FRUMOS !
Vă felicit ! Căsătoriti-vă și.. să fiți fericiți !
Al tău fost diriginte,
D.Bliderișanu
Tinere lcd, pînă vei deveni adult poate înveți sa scrii corect cuvîntul „repercusiuni”,în nici un caz repercursiuni.atunci poți sa -ti balangăni si tu mîinile cum ai chef și poate vei reusi sa vorbesti corect românește
Anka??Anca,propozitia(fraza) se incepe cu litera mare!.O persoana poate vorbi o limba,dar se intampla sa nu o scrie corect!Ics a scris bine romaneste,nu a vorbit! Greseli face oricine!Ce conteaza aici este fapta tanarului Andrei,cat si parerile din comentarii.Feicitari,Andrei !!
O, da ! Cand nu avem argumente, cea mai buna cale e „hai sa ne legam de o eroare de tastare”. Macar de-ar fi venit din partea unui „adult” care scrie 100% corect.
„Pensionar” are dreptate. Maturitatea inseamna sa poti intelege si parerile diferite de ale tale, fara sa simti nevoia de atacuri la persoana.
E momentul ala in care intelegi ca oamenii sunt diferiti, au gusturi diferite, pareri diferite – iar asta nu-i face buni sau rai, destepti sau prosti; ci doar…. diferiti.
Si eu care ma credeam un romantic…. felicitari pentru ideea extraordinara.
Sa va fie de bine.
daca esti romantic chiar vreau sa te cunosc, cu drag mimi.