Roman, Neamț
Căutare site

Cercetaşii din Pildeşti pregătesc „Festivalul Luminii”

Membrii Centrului local „Adormirea Maicii Domnului” din Pildeşti organizează, şi în acest an, „Festivalul Luminii”. Evenimentul va avea loc sâmbătă, 13 iunie 2015, începând cu ora 21.00, în parcarea bisericii noi din localitate, cu sprijinul Primăriei Cordun şi a parohiei „Adormirea Maicii Domnului”.

Acesta va fi un eveniment în cadrul căruia zeci de copii din Pildeşti vor aprinde lumânări, pentru a le dovedi celor mari că frumuseţea se află în lucrurile mici. Tot atunci, copiii vor organiza diferite ateliere – face-painting, cântece, caricaturi, impresii, bansuri (dansuri în grupuri mari) şi jocuri, în timpul cărora grupul de familii care participă la organizare va oferi prăjituri, iar persoanele prezente vor putea colabora în timp ce se mută de la un atelier la altul. Din cadrul evenimentului nu vor lipsi dansurile populare, scenete de teatru şi numeroase cântece interpretate de diferite persoane talentate.

Potrivit organizatorilor, „Festivalul Luminii” este un proiect cu caracter spiritual şi interactiv, iar muzica liniştită şi aleile luminate de lumânări vor oferi participanţilor, indiferent de vârstă, posibilitatea de a reflecta asupra micilor detalii care fac viaţa mai bună.

Un alt eveniment la care au participat cercetaşii din Pildeşti a fost aniversarea a 15 ani de existenţă a cercetaşilor din Adjudeni. Sâmbătă, 30 mai, peste o sută de cercetași din toată Moldova s-au adunat la Adjudeni, unde au participat la diferite activități distractive, formative, educative şi s-au unit în rugăciune. A participat la sărbătoare şi părintele Alois Bulai, cel care a adus Scout-ul în România în anii 90’.

Comentarii 0

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.