HomeActualitateRural

Centrul Cultural şi de Afaceri la Cordun, investiție de 10 milioane de lei

Construcţia centrului va costa peste zece milioane de lei şi va fi realizată din fonduri proprii. Licitația din 14 martie va desemna constructorul.

Autorităţile locale de la Cordun vor începe, în acest an, lucrările la Centrul Cultural şi de Afaceri, care va costa 10.470.332 lei. „Este un proiect pe care dorim să-l implementăm în patru ani. Construcţia va fi realizată cu fonduri proprii. Pentru acest an am alocat deja suma de două milioane de lei din bugetul local pentru începerea lucrărilor”, a precizat Adrian Diaconu (foto), primarul comunei Cordun.

Iniţiatorii proiectului vor afla, pe 14 martie, cine va construi Centrul Cultural şi de Afaceri din Cordun. Dacă nu vor exista contestaţii cu privire la licitaţie, lucrările de construcţie vor începe în acest an.

Proiectul prevede construcţia unui centru multifuncţional, realizat pe trei nivele. Clădirea va fi construită pe un teren în suprafaţă de 3.000 de metri pătraţi, pe locul fostului cămin cultural din localitatea Cordun. „Avem două cămine culturale reabilitate în comună, în satele Simioneşti şi Pildeşti. Singura localitate fără un aşezământ cultural este Cordun. Cu câţiva ani în urmă, am depus un proiect pentru construcţia unui nou cămin cultural, având în vedere că aşezământul cultural din Cordun era o clădire veche, construită din 1950. Proiectul nu a putut deveni realitate, deoarece ni s-a răspuns că dispunem deja de un cămin cultural. Am demolat clădirea, deoarece se afla într-o avansată stare de degradare, şi am realizat un proiect nou, dar nu a fost acceptat, fiind considerat prea mare. Aşa am decis să realizăm acest proiect cu fonduri proprii”, a precizat primarul comunei Cordun.

Clădirea va cuprinde o sală de festivităţi de 136 de locuri, destinată organizării de diverse evenimente de familie, o sală de spectacole de 300 de locuri, o sală de film pentru proiecţii 3D, o bibliotecă şi un club pentru oamenii de afaceri. „Cel mai generos spaţiu, de 50 de metri pătraţi, este destinat clubului oamenilor de afaceri. Acest spaţiu este conceput ca un laborator de afaceri, în care întreprinzătorii sau cei care vor să demareze o afacere pot discuta, pot afla idei noi”, a explicat primarul Adrian Diaconu.

Mansarda Centrului Cultural şi de Afaceri va include şi două apartamente de protocol, pentru cazarea oaspeţilor.

Comentarii

WORDPRESS: 3
  • cornel 11 ani ago

    baaaaaaaaaaaaaaa,nu este apa,nu este canalizare,NU ESTE ASFALT!!!!!! si tu faci centru cultural de 10 mil???????oameni buni asta indatoreaza comuna pe 10 ani.INCREDIBIL!!!!!!

    • Nu e normal la cap…trebuia sa accepte o varianta mai mica, pt a avea acces la fonduri europene. Vom plati taxe si impozite pt o cladire care oricum nu va fi folosit.

  • nika 11 ani ago

    Bravo frate daaaa cu canalizarea si cu strazile neasfaltate in sat cum ramane,sau alea tre sa le facem noi