Prima paginăSanatate

„Cei care își iau rămas bun de la viață au dreptul la demnitate și decență”

Dimensiune text

Aprecierea este făcută de medic Gabriela Popovici, specializată în îngrijiri paliative.

 

 

Medicii au obligația de a salva viața pacientului, prin natura profesiei și ca o consecință a jurământului depus. Sunt, însă, limite pe care medicina și medicul și le asumă, dar în fața cărora nu se depun armele. „Pacienții cu afecțiuni neoplazice în stadii avansate, cu afecțiuni neurologice, cu afecțiuni cardiace și respiratorii în stadii avansate, cei cărora lupta cu moartea le-a anulat orice șansă mai au dreptul la consolare, la decență, la liniștea dinaintea marii treceri. Conștientizarea sfârșitului presupune respect și grijă din partea familiei și a celor de jur împrejur, iar suferința trebuie atenuată, eliminată, pe cât posibil. Din aceste considerente, este necesară înființarea cel puțin a unui cabinet de îngrijiri paliative, în Policlinică, dacă nu, pe termen lung, și a unei secții cu acest profil în spital”, apreciază medic primar pneumolog Gabriela Popovici, șeful secției Pneumologie din Spitalul de Urgență Roman.

Îngrijirea paliativă contribuie la creșterea calității vieții pacienților care se confruntă cu probleme asociate unei boli care le amenință viața, iar medicii specializați în acest domeniu pot preveni și înlătura suferința pacienților și a membrilor familiilor acestora prin identificarea corectă, precoce și tratarea durerii și a problemelor fizice, psiho-sociale și spirituale. „Avem obligația, mai întâi ca oameni și, apoi, ca medici, să-i ajutăm pe cei aflați în suferință să ducă o viață cât mai aproape de cea normală până la moarte. Trebuie ca și familia să primească sprijinul necesar pentru a face față încercărilor din perioada de boală a pacientului, dar și după decesul acestuia, inclusiv printr-un serviciu suport în perioada de doliu. Evenimentele dureroare au efecte pe termen lung, unele incontrolabile, iar tratamentul și asistența  persoanelor afectate fac parte din obligațiile noastre. Tratamentul durerii  este o necesitate socială, altfel se plătește un preț uriaș nu doar de pacientul aflat în fază terminală, dar și de membrii familiei acestuia”, crede medicul Gabriela Popovici, specializată în îngrijiri paliative.

Intervențiile de acest gen au nevoie de o echipă specializată formată din medici cu atestat în îngrijiri paliative, asistenți medicali specializați în domeniu, îngrijitori, asistenți sociali, psihologi, kinetoterapeuți, maseuri, preoți, efortul lor fiind concentrat pentru a asigura o trecere cu demnitate și fără durere sau chin a pacientului aflat în fază terminală spre cele veșnice. „O astfel de activitate necesită spații speciale, dotări și personal, lucruri pe care trebuie să le avem în vedere ca posibilă amenajare de secție de sine stătătoare, eventual în spital sau alt spațiu adecvat. Deocamdată, sper să pot deschide măcar un cabinet de îngrijiri paliative, în Policlinică, acolo unde pacienții și membrii familiilor lor să poată cere ajutor, sfaturi și tratamente care să le reducă durerea bolii și a pierderii. Acum, în Roman, aceste îngrijiri pot fi efectuate de echipa holistică a Asociației «Piatra Soarelui» – www.piatrasoarelui.ro , care activează pe strada Costache Negri, nr. 2, telefon 0744 660.740,0786 764.360”, a precizat medicul Gabriela Popovici.

Din 2013, se lansează un program național de susținere a îngrijirilor paliative în patru centre pilot: Iași, Cluj, Brașov, București și, dacă se va dovedi eficient, ulterior se va extinde. Atunci, îngrijirile paliative vor fi gratuite.

COMENTARII

WORDPRESS: 0