Ce citim

„Întrebări privitoare la credință”, de Gianfranco Ravasi

 

 

Gianfranco Ravasi este cercetător al Bibliei cu o largă recunoaștere internațională, teolog, ebraist și astrolog și, din anul 2010, cardinal. Născut în 1942, a urmat cursuri de teologie la Universitatea Pontificală Gregoriană și la Institutul Biblic Pontifical, devenind, apoi, profesor de exegeză biblică la Seminarul Arhiepiscopal din Milano și la Facultatea de Teologie a Italiei Septentrionale. Este autor a numeroase cărți de exegeză biblică, precum și a unor cărți de popularizare a Bibliei. Semnează constant articole în cotidiene precum „Observator romano”, „Avvenire”, „Il sole 24Ore” etc.

În volumul «Întrebări privitoare la credință», Gianfranco Ravasi, interpret avizat al Bibliei, comentator al Psalmilor, al Cărții lui Iov, al Cîntării Cîntărilor sau Eclesiastului, a ales să răspundă unui număr de 150 de întrebări «ale celor care cred și ale celor care nu cred». Răspunsurile cardinalului Ravasi alcătuiesc un îndreptar al adevăratei credințe, al acelei credințe care nu nesocotește problemele și îndoielile, ci înțelege să meargă la rădăcina lor pentru a ieși întărită. În aceste vremuri în care oamenii se înstrăinează din ce în ce mai mult de religie, înlocuind-o cu diverse surogate, cartea «Întrebări despre credință» încearcă să readucă cititorul la credința părinților și bunicilor„, a spus Liliana Tiron, administrator al Librăriei „Vasile Alecsandri”.

Ei bine, cititorul are în față mai degrabă o carte a întrebărilor, nu neapărat geniale, dar, cu siguranță, semnificatoare. Acestea mi-au fost adresate de-a lungul vremii de persoane cu care nu ne-am aflat aproape niciodată față în față, dar cu care am dialogat prin intermediul ziarelor sau al televiziunii, primindu-le nedumeririle religioase sau filozofice„, a precizat autorul.

Cartea este disponibilă la vînzare în Librăria „Vasile Alecsandri” și costă 39 lei.


COMENTARII

WORDPRESS: 0
error: Content is protected !!