„Jurnalul fericirii. Manuscrisul de la Rohia”, de Nicolae Steinhardt
La 100 de ani de la nașterea „monahului de la Rohia”, cum a fost botezat de criticii literari, editura Polirom publică o ediție aniversară, inedită, a capodoperei lui Steinhardt – „Jurnalul fericirii”. Ediția este inedită în primul rînd prin prezența unor fragmente inexistente în prima variantă, în al doilea rînd prin reformularea pasajelor comune și, nu în ultimul rînd, o altă ordonare a blocurilor textuale.
„«Jurnalul fericirii» este testamentul unui om care a cunoscut îndeaproape o generație de intelectuali ai României, un evreu care s-a făcut creștin și român prin calea suferinței. Condamnat, în 1960, la 12 ani de muncă silnică, Steinhardt trece prin închisorile Jilava (unde este botezat de părintele Mina Dobzeu), Gherla și Aiud. Nu întîmplător, închisoarea a fost pentru Steinhardt, la fel ca și pentru Țuțea, un loc al fericirii și revelației creștine, un loc în care suferința se împletește cu iubirea aproapelui. Cartea lui Steinhardt, această nestemată a literaturii noastre, scrisă de un om pentru care suferința îndurată în închisorile comuniste nu a însemnat abrutizare și deznădejde, ci trezirea conștiinței, descoperirea creștinismului prin apropiere de oameni, dar, mai ales, de Hristos în urma unui botez tainic, «din apă viermănoasă și duh rapid». «Jurnalul fericirii» are darul de a ne apropia în mod rațional de creștinism, răspunzînd unor întrebări pe care toți ni le punem: de ce Dumnezeu nu intervine în lume, de ce Isus Hristos nu s-a salvat pe sine de pe cruce, cum putem fi cu adevărat liberi, etc. Una dintre operele «ascunse în sertare» de intelectualii români în timpul comunismului, prețuită chiar și de Papa Ioan Paul al II-lea, care avea un exemplar în biblioteca personală, capodopera lui Nicolae Steinhardt este o aventură a conștiinței, o mărturisire a drumului lung pe care intelectul și simțirea le urmează în strădania de a înțelege și trăi condiția creștinului„, a spus Liliana Tiron, administrator al Librăriei „Vasile Alecsandri”.
Cartea a apărut la Editura Polirom și costă 54,95 lei.










Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol