Roman, Neamț
Căutare site

Ce citim?

„Cea mai lungă săptămână. Adevărul despre ultimele zile ale lui Iisus”, de Nick Page

COPERTA CARTECe s-a întâmplat cu adevărat în timpul ultimelor zile ale lui Iisus? Din punct de vedere istoric, moartea lui Iisus a fost un eveniment neînsemnat, o execuție în Iudeea, la marginea Imperiului Roman. Cu toate acestea, răstignirea și evenimentele care au precedat-o aveau să schimbe lumea din temelii pentru totdeauna. Ultima săptămână trăită de Iisus pe pământ a fost, probabil, cea mai importantă săptămână din întreaga istorie a omenirii.

Cartea de față reconstituie, zi de zi și oră de oră, ultimele șapte zile, de la intrarea triumfală a lui Iisus în Ierusalim, duminică, până la învierea lui. Sunt luate în considerare mărturiile apostolilor din Evanghelii, dovezi istorice și descoperiri arheologice. Îmbinându-le într-o narațiune alertă și obiectivă, Nick Page ne aduce în fața ochilor Ierusalimul acelor vremuri, cu obiceiurile, oamenii, chiar și mirosurile sale, surprins în săptămâna Sfântă de dinaintea Paștelui.

Nu este o carte de ficțiune, ci de istorie, cu personaje reale și fapte care au avut loc cu adevărat. O carte care ne demonstrează că Iisus nu este un mit și că săptămâna cea mai lungă încă nu s-a încheiat.

Nick Page este scriitor, designer şi consultant creativ. A scris numeroase cărţi, incluzând: „Street Life”, „The Tabloid Bible” „Lord Minimus”, „Blue”, „The Church Invisible”. Page scrie, cu regularitate, articole pentru „Youthwalk şi Christianity & Renewal” şi activează în ONG-uri şi activităţi de caritate.

Cartea „Cea mai lungă săptămână. Adevărul despre ultimele zile ale lui Iisus” a apărut la Editura „Litera” şi poate fi achiziţionată de la Librăria „Vasile Alecsandri”, la preţul 39,9 lei.

Comentarii 0

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.