Cazul pacientului decedat la Spitalul Municipal de Urgență Roman, în luna iulie, va fi analizat de o comisie de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Iași.
În luna iulie, Ioan Mitrofan, de 78 de ani, din Gîrcina, a fost internat la Spitalul Județean Neamț, pentru o operație de peritonită. Întrucît secția de Anestezie și Terapie Intensivă de la Spitalul Județean Neamț se afla în reparații, s-a convenit, printr-un protocol, ca, timp de patru zile, bolnavii care ar fi avut nevoie de intervenții chirurgicale să fie operați la Roman. De altfel, Ioan Mitrofan a fost și singurul pacient care a fost trimis la Roman în această perioadă. După intervenția chirurgicală, bătrînul a decedat, iar fiica lui a depus o plîngere la Colegiul Medicilor Neamț (CMN), prin care acuza faptul că la Spitalul Județean bătrînul nu a fost investigat la timp, apoi a fost trimis la un spital de rang inferior să fie operat și nu a fost transportat cu un elicoper la un spital din Iași.
După mai bine de o lună de cercetări, comisia de anchetă a CMN a stabilit că, în acest caz, protocoalele medicale au fost respectate, însă starea pacientului era mult prea gravă pentru a mai putea fi salvat.
„Din punctul nostru de vedere, în acest caz lucrurile sînt clare, în sensul că nu poate fi vorba de culpă medicală. Însă, pentru a nu fi acuzați că încercăm soluționarea cazului în favoarea colegilor noștri, am solicitat unei comisii de experți din cadrul UMF Iași să analizeze acest caz. Am trimis la Iași toate documentele și urmează ca medicii de acolo să se pronunțe dacă a fost vorba sau nu de greșeala medicilor„, a declarat medicul Iosif Koszeghi, președintele CMN.
Comentarii