Coordonatorul acestui ansamblu va fi Constantin Artene, un fost dansator din ansamblul Întreprinderii de Țevi din Roman. Romaşcanul doreşte să valorifice frumuseţea dansului şi a portului popular.
Casa de Cultură din Roman organizează sâmbătă, 22 noiembrie, la ora 10.00, preselecţie în vederea înfiinţării unui ansamblu de dansuri populare. Sunt aşteptaţi elevi, fete şi băieţi, cu vârsta cuprinsă între zece şi 18 ani. Prin această iniţiativă, conducerea Casei de Cultură doreşte să continue tradiţia începută înainte de 1990, când în Roman existau formaţii de dansuri populare în cadrul fabricilor din oraş, apreciate pentru originalitatea şi diversitatea spectacolelor pe care le susţineau atât în ţară, la concursurile sindicale, cât şi în străinătate, la diverse evenimente şi manifestări artistice.
„Vrem să atragem copiii şi tinerii înspre dansul popular. Am discutat cu domnul Constantin Artene, un iubitor şi păstrător al tradiţiilor populare, şi am convenit să înfiinţăm o formaţie de dansuri care să fie mesagerul culturii tradiţionale la diverse evenimente şi spectacole folclorice”, a precizat Marcela Ursu, directorul Casei de Cultură.
Constantin Artene are 56 de ani, este pensionar şi a iubit dintotdeauna dansul şi portul popular. A fost angajat al Întreprinderii de Țevi din Roman, activând, în paralel, ca dansator în ansamblul artistic al fabricii.
„Dansez din anii de şcoală. Primul meu instructor a fost Mihai Păduraru, care a reuşit să-mi imprime, începând din 1976, dragostea pentru folclor. El a valorificat şi nuanţat jocuri şi ritmuri noi, care cucereau publicul prin interpretare. Ansamblul folcloric «Rapsozii Moldovei Muşatine» al fabricii a participat la numeroase concursuri şi festivaluri în ţară şi în afară, câştigând premii importante”, a explicat instructorul.
Constantin Artene nu a renunţat la dans nici după ce a ieşit la pensie. Și-a propus să promoveze şi să valorifice în continuare frumuseţea dansului şi portului popular. De doi ani, pensionarul iniţiază copiii de la Școala Gimnazială „Carmen Sylva” din Horia în dansul popular, alături de Ioan Cloşcă, iar rezultatele nu au întârziat să apară.
Ansamblul de dansuri populare „Dragomireşti” din Horia a impresionat juriile la concursurile şi festivalurile organizate în judeţ.
„Copiii din Horia fac repetiții în Casa de Cultură, de aceea m-am gândit să ofer o oportunitate şi copiilor din Roman de a practica, în mod gratuit, dansul popular. Am în vedere să colaborez şi cu Traian Macovei, directorul Clubului Atletic din Roman, care a înfiinţat şi coordonat, cu ani în urmă, un ansamblu folcloric, şi cu învăţătorul Mircea Giurgilă, de la Școala nr. 5 din Roman, pasionat şi el de păstrarea tradiţiilor noastre populare”, a spus instructorul de dans.










Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol