Roman, Neamț
Căutare site

Caravana PNDR ajunge în zona Romanului

Caravana PNDR va poposi în 21 de comune. Locuitorii de la sate vor putea afla ce oportunităţi de finanţare au pentru investiţii aflate în derulare sau pentru proiecte.

Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) a demarat cea de-a doua etapă a Campaniei de Informare „PNDR vine în satul tău”. Astfel, până în luna noiembrie 2013 au fost programate a se desfăşura 1.850 de întâlniri, la nivel naţional, cu beneficiarii Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR).

Caravana va ajunge şi în comunele din zona Romanului. Pe 17 septembrie, aceasta va fi la Tămăşeni, pe 20 septembrie la Ruginoasa, pe 21 septembrie la Doljeşti şi la Bâra, pe 23 septembrie la Secuieni, iar pe 29 septembrie la Dulceşti şi la Cordun.

Pe 3 octombrie, caravana va poposi la Gâdinţi, pe 4 octombrie la Bozieni, iar pe 7 octombrie la Gherăeşti şi Trifeşti. Pe 8 octombrie vor afla informaţii despre PNDR locuitorii din Văleni, iar pe 9 octombrie, cei din Români. Pe 12 octombrie, specialiştii APDRP vor ajunge la Icuşeşti, pe 13 octombrie la Săbăoani, iar pe 15 octombrie, la Bahna şi la Moldoveni. Alte opriri vor fi, pe 16 octombrie, la Boghicea, şi pe 17 octombrie, la Sagna. La Oniceni, caravana va ajunge pe 23 octombrie, iar la Valea Ursului, pe 24 octombrie.

Informaţiile oferite se vor axa pe consilierea şi sprijinul oferit beneficiarilor pentru derularea proiectelor pe care le implementează. Mai precis, promotorii care activează în cadrul campaniei vor comunica beneficiarilor şi publicului participant informaţii privind respectarea obligaţiilor contractuale şi evitarea neregulilor sau a fraudelor, cu evidenţierea clară a posibilelor consecinţe şi penalităţi, realizarea şi respectarea graficului de eşalonare a plăţilor efectuate prin PNDR, aspecte ale întocmirii şi respectării declaraţiei de cheltuieli, derularea procesului de achiziţie a bunurilor, serviciilor şi lucrărilor şi posibilităţile de dezvoltare durabilă a mediului rural

De asemenea, evenimentele programate îi vor pregăti pe cei interesaţi în a-şi dezvolta spiritul antreprenorial, atât de necesar pentru derularea proiectelor europene şi vor putea informa publicul despre ultimele noutăţi legate de finanţarea agriculturii şi dezvoltării rurale în România.

Obiectivul principal al Campaniei de Informare „PNDR vine în satul tău” este creşterea indicelui de absorbţie efectivă şi corectă a fondurilor nerambursabile acordate prin PNDR, în sensul creşterii gradului de acurateţe şi corectitudine a întocmirii cererilor de plată, precum şi a cererilor de finanţare.

Comentarii 0

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.