12 copii şi o infirmieră de la Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Roman sunt internaţi în spital cu suspiciunea de hepatită. A fost instalată carantina, iar medici derulează o anchetă pentru a stabili de unde a plecat virusul.
Este stare de alertă la Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă (CSEI) Roman. 13 persoane, printre care 12 copii cu vârste cuprinse între 5 şi 19 ani şi o infirmieră au ajuns la Spitalul Municipal de Urgenţă Roman, la secţia de Boli Infecţioase, cu suspiciunea de hepatită virală A. Diagnosticul nu a fost confirmat până în acest moment, însă, preventiv, şcoala funcţionează în regim de carantină.
Totul a început luni, pe 6 octombrie, atunci când medicul şcolii, Gigia Cristea, a suspicionat un caz de hepatită, la un copil de 13 ani, pe care l-a trimis la spital pentru analize suplimentare. „Ca măsură ulterioră, medicul Cristea a decis să recolteze analize de la toţi cei 152 de elevi ai şcolii. Imediat după ce a observat primele rezultate, în cazul copiilor ale căror analize erau peste limitele normale, medicul a hotărât să îi trimită şi pe aceştia la spital, pentru izolare şi tratament, la secţia de Boli Infecţioase, cu suspiciunea de hepatită. Acei copii nu se simţeau rău, nu aveau simptome grave, însă preventiv a fost luată această măsură, pentru ca virusul, în cazul în care exista, să nu se răspândească. În cazul infirmierei, ale cărei analize erau tot peste limite, nu s-a putut stabili exact dacă este vorba despre hepatita A sau nu, pentru că aceasta prezenta şi alte componente de boli asociate. Cert este că internarea copiilor nu era o urgenţă”, a declarat medicul Roxana Pipirigeanu, şefa Serviciului Epidemiologic din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Neamţ.
Toţi pacienţii au o stare generală bună
Nouă copii cu vârste între cinci şi nouă ani, patru între 15 şi 19 ani şi o infirmieră au ajuns în ultimele zile la Spitalul Municipal Roman cu suspiciunea de hepatita virală A.
„Pacienţii se află, în continuare, internaţi la secţia de Boli Infecţioase, dar starea lor generală este bună. Diagnosticul preliminar de hepatită A a fost pus cu ajutorul unor teste de citoliză hepatică modificate, dar s-au trimis probe la DSP pentru confirmare”, a precizat medicul Oana Onu, directorul medical al Spitalului Municipal de Urgenţă Roman.
Încă de la identificarea primului caz, s-au făcut două runde de dezinfecţie la nivelul întregii şcoli şi s-a instalat regimul de carantină.
„Niciunul dintre copiii internaţi acum în spital nu au fost vaccinaţi împotriva virusului hepatic. Mulţi dintre ei au venit recent în şcoala noastră, chiar şi în luna septembrie. Totuşi, hepatita nu a fost confirmată încă, dar până se stabileşte cu exactitate, şcoala funcţionează în regim de carantină. Suntem o unitate deschisă, avem copii care stau permanent aici, dar şi care stau numai de luni până vineri sau care sunt aduşi zilnic dimineaţa şi luaţi seara acasă, astfel că virusul putea să pătrundă de oriunde. Acum facem pregătirile pentru a-i vaccina pe cei care nu au fost imunizaţi”, a afirmat Benone Damian, directorul CSEI Roman.
Hepatita A a mai fost depistată la CSEI Roman şi în luna februarie 2013. Atunci, trei copii au ajuns la spital cu acest diagnostic şi s-a luat măsura de vaccinare pentru alţi 108 elevi care aparţineau şcolii în acel moment.
Medicii au demarat o anchetă şi urmează să recolteze probe de apă şi de deşeuri pentru a stabili cu exactitate de unde a plecat virusul care a băgat acum 13 persoane în spital.
Comentarii