Roman, Neamț
Căutare site

Câinii fără stăpân au atacat cerbii din Parcul Municipal

Femela cerbului lopătar din parc a avut nevoie de o intervenţie chirurgicală după ce a fost atacată de doi maidanezi.

La numai o lună după ce câinii fără stăpân au intrat în Parcul Municipal şi au ucis o lebădă, un alt incident a fost semnalat zilele trecute Primăriei municipiului Roman. Doi câini fără stăpân au pătruns în ţarcul cerbilor lopătari şi au provocat răni serioase femelei din ţarc. Ea a fost supusă unei intervenţii chirurgicale, iar starea ei este în afara oricărui pericol, dar incidentul a provocat nemulţumirea Primăriei municipiului Roman.

„Se vorbeşte tot timpul de protecţia câinilor fără stăpân, dar nu se vorbeşte de protecţia celorlalte animale şi a oamenilor. Nu mi se pare deloc normal să protejăm doi câini fără stăpân care, în miez de noapte, au intrat în ţarcul din Parcul Municipal şi au rănit femela cerbului lopătar. Pe celelalte animale şi pe oameni cine îi protejează? Există unele asociaţii care, sub pretextul grijii faţă de câinii fără stăpân, nu încearcă decât să obţină nişte fonduri. Dacă le-ar fi păsat, într-adevăr, de aceşti câini, ne-ar fi arătat unde îi cazează, dacă sunt vaccinaţi, cu ce îi hrănesc”, a declarat primarul Laurenţiu Dan Leoreanu.

Potrivit acestuia, câinii respectivi provin de pe terenurile fostelor societăţi industriale, care au fost avertizate să nu încurajeze creşterea lor, dar fără folos, astfel că animalele din mini-grădina zoologică a Parcului Municipal sunt expuse atacurilor acestor câini.

„Legea prevede foarte clar că, dacă un câine fără stăpân este agresiv, atunci el trebuie eutanasiat”, a concluzionat primarul municipiului Roman.

Comentarii 5

Discuția cititorilor despre acest articol

  1. Romascan

    EUTANASIATIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIII.

  2. florin

    Asa-ziselor asociatii pentru protectia animalelor fara stapin sa nu li se mai dea NICI UN LEU pina nu-si vor indeplini integral angajamentele, sau atit timp cit vor mai exista maidanezi haladuind aiurea !!

  3. cipslim

    daca sunt agresivi trebuie lichidati asta e foarte clar. Trebuie insa sa fie castrati. Sa se faca domnule ziua cainilor vagabonzi cand tot orasul sa participe la prinderea si aducerea lor la veterinar ca sa li se taie bilutele si sa li se lege trompele sau ce proceduri mai implica.
    Si din momentul ala i se taie o ureche ca sa stie lumea ca ala e de-al nostru.
    Dupa aia vor fi mult mai usor de identificat.

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.