Vineri, 14 octombrie, la Piatra Neamț, a avut loc o conferință de presă susținută de Sebastian Burduja, candidat independent la Camera Deputaților și Andrei Carabelea, candidat independent la Senatul României, ambii susținuți de PACT.
Cei doi au anunțat că au strâns 3.500 de semnături în întreg județul Neamț și au vorbit despre soluțiile pe care le propun în reformarea administrației publice. Referitor la acest subiect, Sebastian Burduja a declarat: „Administrația publică românească are două mari probleme: incompetența (și aici includ și lipsa de viziune) și corupția. Potențialul nostru este enorm, dar suntem la un stadiu de sărăcie, mai ales aici în Neamț, care nu se justifică și nu se poate explica decât prin incompetența oamenilor cu pixul în mână. Cine nu vrea să înțeleagă, cine nu vrea să se implice, cine vrea să stea pe margine condamnă această țara la încă două-trei, zece decenii de sărăcie. Principiile reformei în administrația publică sunt trei: profesionalism, și aici mă refer la profesionalism începând de la tot aparatul tehnic până la o pregătire adecvată pentru aleși. În al doilea rând vorbim de responsabilitate. Nu există în momentul acesta nici o penalitate pentru cei care iau decizii proaste pentru comunitate. Gândiți-vă de exemplu la Piatră Neamț și la celebra investiție a telegondolei. Cine răspunde pentru faptul că orașul este îndatorat și plătește undeva la 3 milioane de lei pe lună în dobânzi? Și în ultimul rând, mă refer la principiul eficienței. Iar aici soluția noastră este aceea care vizează o reducere a cheltuielilor administrative prin stimularea asocierii între localitățile mici”.
În cadrul conferinței de presă, Andrei Carabelea i-a provocat pe membrii organizațiilor județene ale partidelor politice vechi să promoveze tineri și femei în politică, să pună pe locuri eligibile și semieligibile oameni noi, să reformeze, practic, actuală clasă politică: „Credem că femeile pot aduce în politică un plus de decență, iar ținerii pot aduce un plus de determinare. Credem cu tărie că de aceste două lucruri are nevoie România astăzi. Ne dorim un parlament pentru cetățeni, în care parlamentarii să nu mai urmărească protejarea unor grupuri de interese, care să fie guvernat de trei principii, primul dintre acestea fiind transparența. Ne dorim eliminarea votului secret din parlament. Parlamentarul trebuie să fie un om responsabil, să fie prezent la ședințe, să aibă inițiative, să susțină discursuri. Avem un exemplu la noi la Neamț de un parlamentar care a ținut două discursuri în patru ani, care însumează împreună un minut și jumătate. Se poate așa ceva? Propunem că fiecare absență de la vot, de la ședințe, din comisii, să fie drastic sancționată. În al treilea rând, este nevoie de eficiență, iar în sensul acesta propunem monitorizarea și eficientizarea cheltuielilor”.
Comentarii