Campania iniţiată de Ziarul de Roman începe, încet-încet, să capete o şi mai mare dimensiune, peste aşteptări, motiv pentru care vă mulţumim pentru implicare. Pe adresa redacţiei noastre, am primit astăzi următorul mesaj: „Bună ziua! Vă rog să-mi permiteţi să dedic câteva rânduri unei bresle prea mult hulite în ultimul timp: drumarii. Chiar dacă în aceasta iarnă n-au avut «scene deosebite», nu putem uita ceea ce au făcut în timp. De aceea, gândul meu s-a dus către ei, fie de la drumuri naţionale, judeţene sau locale, considerându-i oameni care ne ajută să circulăm în siguranţă, pe orice anotimp. Felicitări pentru ideea pe care o puneţi în practică” – Nicolae Popovici.
Călătorul care parcurge un traseu prin judeţul Neamţ, prin munţii semeţi sau câmpiile aurite, fug cu mintea la scrierile lui Sadoveanu, ale lui Creangă, dar, mai ales, ale lui Eminescu. Da, iubitor de poezie sau proză, dar, mai ales, de natură, nu poţi să nu simţi emoţia care inundă sufletul şi mintea, înroşind obrajii de retrăirea primelor călătorii cu maşina prin inima munţilor sau pe lângă auriul holdelor din judeţul Neamţ. De fiecare dată, maşina deapănă constant ghemul drumului, lăsând panorama aşezărilor şi peisajelor asemeni unei holograme să pătrundă în adâncul nostru ca într-o peşteră, încălzind-o.
Monumentul Drumarilor din Bucovina – foto Nicolae Popovici
„Palma drumarului” din obcinele Bucovinei
Câţi dintre beneficiari se gândesc acum că pe carosabilul scăldat de razele soarelui au curs râuri de sudoare ale drumarilor care au depus efort şi suflet pentru ca „şarpele negru” să ofere siguranţă şi, astfel, să asigure certitudinea ajungerii cu bine la destinaţie?
Lupta cu nămeţii câştigată de drumari
Indiferent că e soare torid, crivăţ, ploaie, fie noapte sau zi, drumarii sunt acolo, la capăt de drum sau pe parcurs, dispuşi să suporte orice vitregie doar pentru a se asigura că fiecare semen al său poate să ajungă în siguranţă la destinaţie. Rareori, după ce se trece de un moment de cumpănă, se mai gândeşte cineva la eroii noştri, drumarii, care nu mai ajung la familiile lor timp îndelungat, fiind „consemnaţi” la locul de muncă, acolo unde capcanele iernii sau a furtunilor răscolesc natura şi „impun legea lor”.
Cum pot uita drumarii că au reuşit să „îmblânzească” natura şi să repună în funcţiune, în doar câteva ore, nu de puţine ori noaptea, poduri distruse de ape sau să redeschidă un drum blocat, care era îmbrăcat în haine de zăpadă groase de 3 – 5 metri? Cred că nimeni nu poate uita zăpezile din ianuarie 2004, care au pus la grea încercare populaţia din zona Romanului, moment care a pus în evidenţă eforturile extraordinare ale drumarilor.
Dezvoltarea comunităţilor locale a fost dintotdeauna strâns legată de căile de comunicaţii, care asigură atât circulaţia locală, dar şi pe cea regională. Drumurile sunt bune şi mai puţin bune, deoarece sunt folosite şi de conducători auto care au o percepţie diferită asupra acestor bunuri naţionale pe care le folosesc şi, de aceea, de multe ori se vede că sunt certaţi cu legea. Majoritatea utilizatorilor înţeleg şi respectă drumul, dar şi rolul drumarului, respectiv de a administra şi asigura confortul deplasărilor cu autovehiculele dintr-un colţ în celălalt al ţării şi în afara ei. Există şi excepţii, ale unora care încă nu au fost „liniştiţi” de instituţiile de control şi distrug zi de zi carosabilul cu mastodonţii încărcaţi cu mult peste puterea de rezistenţă a drumurilor…
Chiar dacă străbat ţinuturi sălbatice sau comunităţi civilizate, arterele rutiere păstrează farmecul nealterat şi arată că sunt păstorite cu pricepere şi dăruire de breasla drumarilor, podarilor şi a picherilor români.
Nicolae POPOVICI
Comentarii